Lavrov: America INSTIGĂ Kievul la soluționarea militară a conflictului din Ucraina

Statele Unite incită Kievul să pună capăt crizei din estul Ucrainei prin forță. Acuzația a fost făcută de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care consideră că sprijinul acordat recent de Washington legii ucrainene care prevede un statut special de autoguvernare regiunii Donețk reprezintă o subminare a acordului de la Minsk.
[P] Putin - Biografia interzisa - comanda online
Statele Unite salută acțiunile Kievului care subminează acordurile de la Minsk și, prin urmare, instigă la o soluționare militară a problemei, a afirmat, într-o conferință de presă, ministrul de externe al Rusiei, conform Russia Today.
”Zilele acestea, SUA vorbesc nu doar despre înăsprirea sancțiunilor, ci și despre necesitatea de a trimite armament în Ucraina. Are loc un fenomen destul de paradoxal, când o încălcare grosolană, de către conducerea ucraineană a propriilor obligații pe marginea acordurilor de la Minsk din 12 februarie este salutată de conducerea SUA”, a spus șeful diplomației ruse.
Lavrov a precizat că miercuri a existat o 'informație cu privire la o discuție telefonică dintre vicepreședintele SUA, Joe Biden, și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, în timpul căreia reprezentantul american a salutat legea (privind un statut special pentru anumite regiuni estice ale Ucrainei), adoptată de Rada Supremă la 17 martie'.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)