Legea VOTULUI OBLIGATORIU a trecut tacit azi de Senat. Ce păţesc românii care nu vor să voteze

Nu mai puţin de 11 proiecte de legi au fost adoptate tacit la Senat, printre care unele vizează modificări ale legislaţiei electorale.
Printre legile care au trecut tacit se numără una care introduce votul obligatoriu la alegeri şi o alta referitor la instalarea de camere de supraveghere în secţiile de votare şi imprimarea buletinelor de vot după modelul bancnotelor.
"Votul este obligatoriu pentru toţi cetăţenii români cu drept de vot", prevede proiectul de lege, iniţiat de mai mulţi senatori şi deputaţi PSD şi UNPR.
Potrivit iniţiativei, votul nu este însă obligatoriu pentru cetăţenii care au peste 80 de ani şi pentru cei care suferă de boli cronice.
Neparticiparea ar fi sancţionată cu 1.000 lei amendă, se mai arată în proiect.
În plus, iniţiatorii propun introducerea pe buletinul de vot a unui patrulater alb pentru alegătorii care nu vor să acorde votul nici unui candidat. Acest patrulater ar urma să aibă sintagma "nici unul dintre candidaţi nu corespunde".
Conform iniţiativei, în cazul în care voturile alegătorilor din patrulaterul alb însumează 50% plus unu, se va organiza un nou tur de scrutin.
Proiectele de lege vor merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (57)