ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Mai e doar un pas până la adoptarea legii care îi lasă fără pensii speciale pe magistrații corupți, după ce proiectul a primit aviz pozitiv de la Comisia Juridică a Senatului și va intra în dezbaterea plenului, Senatul fiind cameră decizională, după ce proiectul a trecut de Camera Deputaților prin adoptare tacită. În textul legii s-a făcut, la insistențele reprezentanților asociațiilor de magistrați, precizarea că anularea pensiilor nu se va face de la data pensionării, ci de la data condamnării, potrivit Digi24.

Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii, ai Asociației Magistraților și cei ai Ministerului Justiției s-au certat în ședința de marți a Comisiei Juridice a Senatului, ambele părți fiind invitate la discuția asupra proiectului de lege care i-ar lăsa fără pensiile speciale pe judecătorii și procurorii condamnați pentru corupție.

Poftiţi! Dacă vreţi, puteţi da detenţia pe viaţă pentru magistraţi, pentru că proiectul acesta de lege pare aplicabil criminalilor de război! Iată, ai scăpat de instanţă şi te omoară CSM, care poate sa aibă sporite şi va putea să decidă fără nici un drept de control”, a spus Gabriela Baltag, președintele Asociației Magistraților din România.

Orice măsură se ia pe o durată, chiar şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Dumneavoastră veţi aplica o măsură perpetuă?”, a întrebat şi Constantin Sima, preşedintele Asociației Procurorilor din România.


Cred că corpul magistraţilor este unul responsabil şi că nu va tolera în rândurile sale pe unii care dau dreptate pe alte temeiuri decât cele din lege. Un magistrat care bagă mâna în buzunarul altuia decade din toate drepturile”, a contracarat Mircea Aron, membru CSM.


Pentru a împăca pe toată lumea, senatorii vin cu propunerea că legea va limita accesul la pensiile speciale a acelor magistraţi care au suferit condamnări în legătură cu fapte de corupţie. Aceste prevederi se vor aplica nu retroactiv, ci în momentul în care legea va intra în vigoare”, a spus Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei Juridice a Senatului.


Printre cei care ar avea de suferit de pe urma noii legi se află și judecătorul Stan Mustață, trimis în judecată pentru trafic de influență, care tocmai depusese cererea de pensionare.