Legea minelor A PICAT la vot! VIDEO și FOTO de la protestul din faţa Palatului Parlamentului

UPDATE 15:00 După ce a fost respinsă în Senat, Legea minelor nu a trecut nici de Camera Deputaţilor, intrucât nu a adunat numărul de voturi necesar. Aleşii au respins legea cu 160 de voturi PENTRU, 22 de abţineri şi 105 de voturi ÎMPOTRIVĂ. Pentru ca legea să fie adoptată era nevoie de 204 voturi, adică jumătate plus unul din totalul deputaţilor.
http://youtu.be/_jW607E6dsM
http://youtu.be/ydKeSK5JdAo
http://youtu.be/wp0WxK8xQi0
UPDATE 14:00 Senatorii au respins, marţi, propunerea legislativă pentru modificarea Legii minelor nr. 85 din 23 martie 2003 privind interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri. Senatul este prima cameră sesizată, iar camera decizională este Camera Deputaţilor.
Aproximativ 150 de persoane protestează, la intrarea dinspre Camera Deputaţilor a Parcul Izvor din Capitală, împotriva legii minelor.
Jandarmii legitimează în masa oamenii veniţi la Parlament, deşi articolul 3 din legea 60 le permite acestora să manifesteze paşnic acolo.
Legea minelor a fost adoptată, luni, de către Comisiile reunite de Industrii şi Administraţie ale Camerei, în forma agreată în USL, toate amendamentele opoziţiei fiind respinse, actul normativ urmând să intre marţi dimineaţă pe ordinea de zi a Camerei, care e for decizional.
Citeşte şi Legea Minelor, aproape de adoptare. Vezi noile amendamente şi ce contestă opozanţii actului normativ
[gallery ids="10001,10002,10003,10004,10005,10006,10007,10008,10009,10011,10010"]

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)