ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Leul românesc s-a apreciat marți față de euro până la valoarea de 4,4403, comparativ cu cotația de luni, de 4,4549, astfel că moneda unică europeană se află la un minim istoric în 2014, an început la valoarea de 4,4882 de lei. În procente, leul s-a apreciat cu 0,33% față de ziua precedentă.

"Volumele sunt mari, in prima ora s-au facut tranzactii cat aproape in toata sedinta de luni. Se vand euro si se cumpara lei, pentru a fi plasati apoi in depozite, pentru ca dobanzile sunt destul de ridicate", a afirmat un dealer pentru agenția Mediafax.

Și dolarul american s-a depreciat față de leu, până la valoarea de 3,2029 - cu 0,29% comparativ cu ziua de luni, în timp ce francul elvețian a ajuns la valoarea de 3,6397 lei (în ziua precedentă era cotat la 3,6595).

Nu în ultimul rând, valoarea gramului de aur a ajuns la 132,7685 de lei, față de 134,4120 de lei, cotația de luni.

Alte cursuri de schimb valabile pentru ziua de marți:


crs-vltr