Libia se teme de repetarea ”scenariului irakian”

Imaginile recente cu distrugerea comorilor antice din Irak îi fac pe libieni să se teamă de un scenariu similar în Libia, țară cu un bogat patrimoniu arheologic, în care grupările jihadiste câștigă teren, transmite AFP.
[P] Razboiul sfarsitului lumii - Mario Vargas Llosa - comanda online
Necunoscută, bogăția patrimonială a Libiei poate rivaliza cu cea din Italia, fosta sa putere colonială, sau din Grecia. Astfel, Cirene este numit 'Atena Africii', iar templul lui Apollo de acolo este comparat cu cel din Olimpia. De altfel, siturile Cirene, Leptis, Sabratha (nord), Ghadames (vest) și Akakus (sud) figurează în Patrimoniul Mondial al UNESCO, transmite Agerpres.
'Ne temem ca extremiștii să nu ne atace patrimoniul, cum au făcut în Irak', a spus șeful serviciului de Antichități libiene, Ahmed Hassan, intervievat de AFP la Shahat, oraș estic aflat aproape de Cirene.
Comunitatea internațională a fost șocată în luna februarie de un videoclip difuzat de gruparea Statul Islamic, în care apăreau jihadiști distrugând piese arheologice din orașul Mossul, fieful SI din Irak. Gruparea jihadistă, care controlează din 2014 numeroase regiuni din țară, este acuzată și că a vandalizat și jefuit multe situri arheologice.
La fel ca în Irak, unde Statul Islamic a profitat de incapacitatea forțelor de ordine de a asigura securitatea, jihadiștii își trimit oameni în Libia, mai ales în est, folosindu-se de haosul care domnește în țară după răsturnarea de la putere a colonelului Gaddafi, în 2011. De atunci, milițiile rivale își dispută puterea, există două guverne și parlamente rivale și nu se întrevede nicio perspectivă de rezolvare politică a crizei.
La sfârșitul anului trecut a dispărut din Tripoli statuia unei femei goale mângâind o gazelă, act atribuit de autorități unor 'teroriști'. Mai multe mausolee din capitală și din țară au fost distruse de islamiști radicali, uneori cu buldozerul, fiindcă, potrivit lor, venerarea sfinților musulmani sau a mormintelor lor contrazice unicitatea lui Allah.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)