ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La New York se desfășoară sesiunea Adunării Generale a ONU, la care 120 de şefi de state şi de guverne vor discuta despre terorismul internaţional, răspândirea Ebola şi schimbările climatice. România este reprezentată de premierul Victor Ponta.

Cel mai așteptat este discursul preşedintelui american Barack Obama, în contextul crizei din Ucraina și al situației din Irak. Obama urmează să vorbească despre mijloacele de luptă împotriva jihadiştilor din Siria şi Irak, informează corespondentul TVR.

La reuniunea ONU se discută şi despre schimbările climatice, mai ales că anul viitor Naţiunile Unite trebuie să ia o decizie clară în privinţa unui set de măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Toate studiile organizaţiilor internaţionale arată că problema încălzirii globale este tot mai mare. Dacă nu se vor lua măsuri dure, temperaturile vor continua să crească cu 2 grade anual.

La deschiderea lucrărilor sunt invitaţi toţi şefii delegaţiilor oficiale, inclusiv premierul Victor Ponta, care va avea joi o intervenţie în cadrul dezbaterilor generale. De altfel, şi miercuri, după deschiderea oficială, prim-ministrul va merge la un mic dejun oferit de Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, în onoarea şefilor de delegaţii.

O primă întrevedere deja a avut loc. Cei 120 de şefi de stat şi de guvern au fost invitaţi miercuri la o recepţie oferită de preşedintele Statelor Unite.