ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe cetăţenii români asupra faptului că pe drumurile din Bulgaria se circulă în condiţii de iarnă, potrivit unui comunicat al diplomaţiei române. Cetăţenii români aflaţi în trafic pe teritoriul Bulgariei şi care se confruntă cu probleme deosebite sunt sfătuiţi să apeleze numărul de urgenţă 112.
Este recomandat ca autovehiculele să fie dotate corespunzător pentru trafic pe timp de iarnă şi, cu precădere în cursul nopţii, să existe provizii suficiente de combustibil şi alimente. (...) În această perioadă sunt închise traficului rutier trecătorile Zlatishki, Varbishki, Troianski, Tvardishki (pentru mijloacele de transport peste 10 tone), Liulinski (pentru mijloacele de transport marfă), Aitoski (pentru mijloacele de transport peste 20 tone), Vratnik (pentru mijloacele de transport peste 10 tone), Shipka (pentru mijloacele de transport peste 10 tone până la 31.03.2014), Petrohan (mijloacele de transport marfă să nu aibă remorci sau semiremorci).

De asemenea, pe întreg teritoriul regiunii Silistra este interzisă circulaţia pentru toate mijloacele de transport peste 10 tone.

MAE le recomandă românilor să nu pornească la drum fără a consulta site-urile de specialitate, Ghidul de călătorie pentru iarnă, pus la dispoziţia cetăţenilor în luna decembrie, 2013 de MAE, cât şi pliantul şi spotul aferente acestuia.