MOMENT ISTORIC: Barack Obama și Raul Castro și-au strâns mâna la Summitul Americilor

Președintele american, Barack Obama, și omologul său cubanez, Raul Castro, și-au strans mâna, la Summitul Americilor, din Ciudad de Panama. Este prima intâlnire între cei doi, după apropierea dintre Havana și Washington, anunțată la jumătatea lunii decembrie, relatează AFP.
Acest summit de două zile, care înregistrează pentru prima dată prezența Cubei, a început în jurul orei 19.40 (sâmbătă, 00.40 GMT), în prezența a peste 30 de șefi de stat, transmite Agerpres.
Reuniunea "prezintă o dimensiune cu adevărat specială (...), deoarece este pentru prim dată în istorie când sunt prezenți la aceeași masă 35 de șefi de stat și de guvern" din regiune, a subliniat în discursul inaugural secretarul general al Organizației Statelor Americane (OSA), Jose Miguel Insulza, care a calificat summitul ca fiind "istoric".
Ceremonia a debutat când liderii s-au așezat în tribună, președinții Obama și Castro fiind separați de alți doi șefi de stat.
Prezența celor doi la acest summit va încorona reconcilierea anunțată la capătul a 18 luni de negocieri derulate în cel mai mare secret.
Casa Albă a anunțat vineri că va trebui probabil să se aștepte până sâmbătă pentru a asista la o veritabilă discuție între Barack Obama și Raul Castro. Va fi prima dintre șefi de state din cele două țări cu începere din 1956.
După discursurile de sâmbătă, liderii vor participa la un dineu oficial la un dineu oficial în vechiul oraș Panama, înainte de a se regăsi la sesiunile plenare.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)