MOMENT ISTORIC la Bruxelles: Acordul de Asociere a Republicii Moldova la UE, RATIFICAT de Parlamentul European

Parlamentul European a ratificat joi Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Premierul moldovean Iurie Leancă a salutat decizia Parlamentului European, considerând evenimentul unul istoric.
Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii
Înainte de a fi supus votului, mai mulţi parlamentari europeni au susţinut discursuri prin care au relevat importanţa acestui document pentru procesul de modernizare şi integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
„Este nevoie să continuăm să susţinem cu tărie Republica Moldova, astfel ca acest stat să se apropie şi mai mult de UE. Să transmitem mesaje clare la Chişinău că este nevoie de a spori reformele după alegerile. Cetăţenii Republicii Moldova vor avea beneficii importante. UE nu va abandona RM în această perioadă dificilă din regiune. Reiterez susţinerea UE pentru soluţionarea conflictului transnistrean”, a declarat Comisarul pentru Extindere, Johannes Hahn, potrivit jurnal.md.
„Republica Moldova doreşte să trăiască fără presiuni din partea Rusiei. Unele voci pe care le-am auzit astăzi aici sunt voci care reprezintă interesele lui Putin. Am auzit vocea Moscovei în această plenară. Este tipic ca extrema dreaptă şi comuniştii să exprime”, a menţionat Kazimierz Michal Ujazdowski, din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni.
”Republica Moldovz este o ţară de care noi ne apropiem. Nu trebuie să permitem divizarea continentului european într-o Europa liberă şi un grup de ţări care se găsesc sub regim străin. Ne asumăm responsabilitatea şi suntem interesaţi de viitorul acestei ţări”, a adăugat şi polonezul Adam Szejnfeld, din Grupul Partidului Popular European.
Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană a fost semnat în vara anului curent, pe 27 iunie, la Bruxelles. Documentul urmează să fie ratificat de 21 de state europene, după care va intra în vigoare. Până în prezent, Acordul de Asociere a fost ratificat de parlamentele a şapte ţări membre UE: România, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, Malta şi Slovacia.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)