ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cuba a eliberat miercuri un cetăţean american arestat în anul 2009 şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru spionaj. Eliebrarea americanului pavează calea spre un moment istoric al relaţiilor bilaterale dintre Havana şi Washington, fiind aşteptat un dezgheţ al legăturilor diplomatice dintre cele două ţări. Preşedintele Obama  şi  omologul sau cubanez, Raul Castro,  urmează să facă la ora 17:00 GMT declaraţii în care ar putea anunţa schimbări importante în relaţiile bilaterale, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Potrivit unui oficial american citat de postul CNN, eliberarea s-a produs în cadrul unui schimb între Washington şi Havana, odată cu Alan Gross fiind eliberată o altă sursă a serviciilor secrete americane. Statele Unite au eliberat la rândul lor trei agenţi cubanezi.

Casa Albă a anunţat că Barack Obama va face o declaraţie la ora 17:00 GMT. Şi omologul său cubanez, Raul Castro, urmează să iasă cu o declaraţie exact la aceeaşi oră. Potrivit unui oficial de la Washington, Obama va anunţa schimbări majore în relaţiile cu statul cubanez, ce au fost marcate de tensiuni continue în ultima jumătate de secol, printre care şi deschiderea Ambasadei SUA la Havana.

Cuba şi Statele Unite au o relaţie tensionată de peste 50 de ani. Washingtonul a impus un embargou asupra Cubei în 1960, iar anul următor a rupt relaţiile diplomatice cu Havana. Chiar şi aşa, SUA a rămas cel mai mare furnizor de alimente al Cubei.

Alan Gross, oficial angajat al Agenției americane pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a fost arestat în anul 2009 în Cuba Şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru spionaj, după ce a încercat să realizeze o rețea de internet ce ar fi scăpat controlului guvernului de la Havana.