Mădălina Ghenea: Am ajuns să cred că viaţa nu mai are sens, până m-am refugiat într-o mănăstire din România

Modelul şi actriţa Mădălina Ghenea a mărturisit că a trecut prin momente dificile în ultimul timp şi că şi-a găsit liniştea la o mănăstire din România.
"Am trecut aproape prin toate dramele posibile în ultima perioadă şi am ajuns chiar să cred că viaţa mea nu mai are sens, m-am închis în mine şi am refuzat familie şi prieteni şi iubit şi tot, până m-am refugiat într-o mănăstire din România, unde mi-am găsit linistea, răspuns la toate întrebările şi am regăsit un sens.
Am ieşit mai puternică. Ştiu câţi oameni se luptă cu aceste probleme şi vreau să le spun să nu îşi piardă niciodată speranţa şi încrederea în Dumnezeu”, a declarat Mădălina Ghenea, într-un interviu pentru Revista Viva.
Artista olteancă a mai spus că festivităţile fastuoase din lumea showbiz-ului nu mai prezintă niciun interes ea.
"Am avut posibilitatea să merg la multe evenimente în ultima perioadă, dar sincer, pentru mine toate aceste parade nu mai au sens. Nu îmi doresc să fiu acolo şi vă spun din suflet că nu mi-au adus absolut nimic din niciun punct de vedere… Este o simplă prezenţă la nişte petreceri, care e drept că m-au fascinat iniţial, dar odată gustate şi-au pierdut din farmec", a spus actriţa din Dom Hemingway.
FOTO: madalinagheneaofficial.com

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)