Majoritatea românilor din Marea Britanie au locuri de muncă, conform Financial Times

Potrivit unor date oficiale, imigranţii români şi bulgari de vârstă activă sunt angajaţi în proporţie mai mare decât britanicii de aceeaşi vârstă, lucru care sugerează că temerile privind un aflux de imigranți în căutarea ajutoarelor sociale dinspre aceste țări sunt nefondate, scrie Financial Times.
În al treilea trimestru din 2013, 76,9% din românii și bulgarii din Marea Britanie, cu vârsta între 16 și 64 de ani, erau angajați, arată date ale Oficiul Național de Statistică (ONS), comparativ cu 72,7% din britanicii din aceeași grupă de vârstă.
În perioada înregistrării acestor date, imigranţii români şi bulgari puteau locui în Marea Britanie, dar nu puteau lucra în această țară decât în anumite circumstanțe, precum desfășurarea unei activități independente.
În august 2013, ONS a început să publice statistici referitoare la rata de angajare a imigranților bulgari și români, cu toate că restricțiile pe piața muncii din Marea Britanie s-au ridicat pentru aceștia abia în ianuarie anul acesta, continuă Financial Times.
"Ceea ce observăm în aceste date este că imigranții din România și Bulgaria, la acest moment, nu arată prea diferit față de polonezi, care au venit mai devreme", a afirmat Jonathan Portes, directorul Institutului național pentru cercetări economice și sociale.
Însă responsabilul a notat că grupul analizat îi include și pe imigranții care ar fi putut veni cu un loc de muncă deja asigurat sau care ar putea desfășura o activitate independentă, dar nu îi include totuși pe cei eligibili pentru primirea de ajutoare sociale.
Publicaţia Britanică mai notează că cifrele publicate ar putea ajuta la liniştirea furtunii politice care s-a iscat în ultimele luni în privinţa imigrației dinspre România și Bulgaria.
Premierul britanic, David Cameron, a anunțat în decembrie o serie de reguli noi menite să-i oprească pe imigranții din UE să primească ajutoare sociale imediat ce ajung în țară. Imigranții trebuie să aștepte trei luni înainte de a aplica pentru asistență socială, conform acestor reguli.
În urma tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ţările UE-25 (țările fondatoare și cele care au aderat la UE până la 1 ianuarie 2007) au restricţionat temporar accesul liber al lucrătorilor români și bulgari pe piața muncii pentru a pregăti libertatea deplină de circulație a forței de muncă în UE. Perioada de tranziție generală de șapte ani a fost împărțită în trei etape (doi plus trei plus doi ani).
Măsurile de tranziţie s-au încheiat definitiv la 31 decembrie 2013, Marea Britanie fiind una dintre țările care au menținut până la acea dată restricțiile pe piața muncii pentru români și bulgari.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)