ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


21 noiembrie este ziua în care ortodocșii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prima zi cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este sărbătoarea care amintește de ziua în care Părinții Ioachim și Ana au condus-o pe Fecioara Maria la templu, precum făgăduiseră lui Dumnezeu.

În vârstă fiind, Ioachim și Ana promiseseră că dacă vor primi șansa de a fi părinți, copilul va fi închinat lui Dumnezeu.

La templu, Maria a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani.

După 12 ani, Născătoarea de Dumnezeu, a fost încredinţată lui Iosif, “ca acela să-i fie păzitor şi martor al fecioriei ei şi ca să slujească, atât la naşterea ei cea mai presus de fire, cât şi la fuga ei cea în Egipt şi la întoarcerea cea de acolo în pământul lui Israel”.

Informații despre acest eveniment din viața Maicii Domnului avem în "Evanghelia dupa Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifă din secolul al II-lea.
Pe 20 noiembrie 543, Împăratul Justinian a zidit la Ierusalim, lânga ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria "cea nouă". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfințire, adică pe 21 noiembrie, a început sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăși Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu" - Parintele Profesor Ene Braniște

În vechea lume a satului românesc, sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului corespundea cu ziua în care începe iarna, fiind numită și Ovidenie sau Vovidenia, cuvânt ce provine din slavonul “văvedenie” (intrare).

Conform siteului CreștinOrtodox.ro, în această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apa. Acestea, ținute în lumina și caldură, înmuguresc și înfloresc, și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. Acestea sunt florile despre care se cântă în colindele românești.  De ce măr? Pentru că strămoșii noștri știau de la bătrânii lor că acea nuielușă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceea înflorea până de Nașterea Domnului, înseamna că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a daruit crenguța, flori dalbe.