Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)

• Razatoarea Viornar Calusio Hanus 18.11.2014 16:47

  Masoneria = organizatie demonica
  
  
  
  
  
  
  Procesul-verbal al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1937 privind masoneria
  
  Temei Nr. 785/1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.
  
  
  Sf. Sinod însuşindu-şi concluziile din referat hotărăşte:
  1. Francmasoneria învaţă pe adepţii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulţi intelectuali să şi-i facă membri şi obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credinţa creştină, Francmasoneria îi rupe de la Biserică, şi având în vedere influenţa însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contra propagandă.
  
  2. Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
  
  3. Din raţionalismul şi naturalismul său, francmasoneria deduce în mod consecvent o morală pur laică, un învăţământ laic reprobând orice principiu moral heteronom şi orice educaţie ce rezultă din credinţa religioasă şi din destinaţia omului la o viaţă spirituală eternă. Materialismul şi oportunismul cel mai cras în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele francmasoneriei.
  
  4. În lojile francmasoneriei se adună la un loc evreii şi creştinii, iar francmasoneria susţine că numai cei care se adună în lojile ei cunosc adevărul şi se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta însemnează că creştinismul nu dă nici un avantaj în ce priveşte cunoaşterea adevărului şi dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibil ca tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi într-o situaţie superioară creştinilor din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte şi al mântuirii.
  
  5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii adepţi ai ei nu dau nici o însemnătate acestui cult, se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forţă quasi-religioasă. În orice caz, prin acest cult francmasoneria vrea să se substituie oricărei alte religii, deci şi creştinismului. În afară de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare şi motive de ordin social, când întreprinde acţiunea sa contra francmasoneriei.
  
  6. Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii statului, din ofiţeri, unelte subordonate altei autorităţi pământeşti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Şi face unelte în mâna unor factori neştiuţi încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate, niciodată nu există o siguranţă în viaţa statului şi ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunericul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei funcţionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.
  
  7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voită de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Biserica ortodoxă, ce a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor, şi le-a ajutat să-şi dobândească libertatea şi să-şi menţină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii.
  
  MĂSURILE cele mai eficace ce vor fi luate de către Biserică împotriva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale şi al naţiunii, sunt următoarele:
  
  1. O acţiune persistentă publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi a activităţii nefaste a acestei organizaţii.
  
  2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, Frăţia Ortodoxă Română, extinsă pe toată ţara, va fi îndemnată să izoleze pe cei care preferă să rămână în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.
  
  3. Preoţimea va învăţa poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason şi-l va sfătui să se ferească şi să nu dea votul candidaţilor care aparţin lojilor.
  
  4. Sfântul Sinod acompaniat de toate Corporaţiunile bisericeşti şi Asociaţiile religioase se va strădui să convingă guvernul şi Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiinţarea acestei organizaţii oculte. În caz că guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din iniţiativă parlamentară.
  
  II. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în broşură prin Consiliul Central Bisericesc şi se va întrebuinţa ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.
  
  Î.P.S. Patriarh prezintă declaraţia făcută în faţa Sa, a delegaţilor lojei francmasone naţionale în frunte cu dl Pangal, prin care aduc la cunoştinţă că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu loja Marelui Orient şi spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, naţionale şi creştine. El, dl Pangal, în numele delegaţilor declara că toţi membrii lojelor francmasone naţionale sunt buni fii ai bisericii ortodoxe.
  
  Sf. Sinod ia act cu satisfacţie de declaraţia dlui Pangal şi a celorlalţi conducători ai masoneriei naţionale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c., în faţa Î.P.S. Patriarh Miron, prin care anunţă ca această organizaţie se autodizolvă. Este prin urmare de sine înţeles că hotărârea Sfântului Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat şi prin urmare nu mai există.
  
  La orele 13, ÎPS Patriarh, ridica şedinţa, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineaţa.
  
  Preşedinte, Miron
  
  secretar, Galaction Craioveanu
  Cronica internă B.O.R., 55 (1937) nr. 3-4, Martie-Aprilie

  Share

  Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
• dr. Nicolae PAULESCU 18.11.2014 16:55

  Francmasoneria
  de Nicolae Paulescu
  
  FRANCMASONERIA
  Judaismul nu se agită numai de câtăva vreme, - adică de când simte că se apropie de izbândă și întrezărește realizarea visurilor sale de despuiere și de subjugare a națiilor.
  El lucrează într-ascuns de veacuri, - și anume de la începutul erei creș¬tine, căci are un dușman groaz¬nic - Creștinismul - pe care îl urăște de moarte.
  Ovreii au o răbdare prodigioasă și o încăpățânare cu adevărat diavo¬lească. Acest neam, blestemat de Dumnezeu, nu se dă îndărăt niciodată și dinaintea nimănui; el desfide timpul și trece peste toate piedi¬cile, când e vorba să-și sature ura - care astăzi e tot așa de vie, ca în timpul lui Hristos.
  Și într-adevăr, jidovii, care au moștenit învățătu¬rile fariseice - transmise prin Talmud - cutează să sugrume religia divină, după cum strămoșii lor, acum vreo 2.000 de ani, au avut îndrăzneala nemaipomenită să-L răstignească pe însuși Dumnezeu.
  În adevăr, „rabinii combătură, de la început, doc¬trina creștină, care făcea pro¬zeliți în turma lor...
  „Evangheliile trebuiesc arse, - zicea hahamul Tarphon, - căci păgânismul este mai puțin periculos, pentru credința jidovească, ca creștinismul. Și nu era singu¬rul să cugete astfel, căci toți hahamii înțelegeau în ce primejdie puseseră judaismul sectele judeo-creștinești”[372].
  Poate chiar că ovreii, - „dacă n-ar fi avut decât Bi¬blia, drept carte sfântă, - s-ar fi contopit în Biserica creștină născândă... Un lucru însă împiedică fuziu¬nea și men¬ținu pe jidovi printre popoare, - și acest singur lucru fu elaborarea Talmudului”[373].
  
  Erezii de origine jidovească[modifică]
  Am arătat mai sus că Talmudul nu respiră decât ură contra Creștinis¬mului, - ură care s-a cristalizat în faimoasa formulă: „tob șebegoim harog”, - adică: „pe cel mai bun dintre creștini,ucidel”. Acesta este adevăratul său scop: exterminarea bunilor creștini, pentru ca împreună cu dânșii să piară și creștinis¬mul.
  Talmudul declară deci război,... un război fără milă, pe viață sau pe moarte.
  Dar pe de o parte ovreii, slăbiți și împrăștiați, nu puteau duce lupta pe față; pe de alta, creștinii îi detestau și nu se încredeau în ei, mai ales când era vorba de vreo discuție religioasă.
  În asemenea condiții, mai mult decât perplexe, o idee infernală ilumina devla lui Iuda. Trebuia să-i facă pe creștini să lupte, ei înșiși, în contra crești¬nismului.
  Și într-adevăr, se văzură atunci apărând, una după alta, nenumărate erezii care se succedară neîn¬cetat, din primele secole ale creștinismului și până astăzi.
  Prin sofisme, jidovii înșelară pe creștini și mai ales pe neofiți și îi trans¬formară în ereziarci, care în urmă căutară să distrugă spiritul creștinesc[374].
  Astfel s-au format toate ereziile care, - de la Ebionism, până la Protes¬tantism, - recunosc o origine jidovească.
  
  „Sar putea face istoria curentului ovreiesc în Biserica creștină, - istorie care ar merge de le Ebionismul primitiv, la Protestantism, - oprindu-se între alții la Unitari și la Arieni”[375].
  
  Dintre aceste erezii jidovești, cele mai importante sunt:
  1. Ebionismul[376] și Elkesaismul ivite la sfârși¬tul primului secol și formate de „judaisanți încăpățâ¬nați”, care voiau să țină sabatul și aveau repulsie să convertească pe gentili, - cu alte cuvinte, erau dușma¬nii catolicității Bisericii.
  Aceste erezii renăscură, mai târziu, sub numele de Nazarenism sau doc¬trina creștinilor circumcisi, de Anti-trinitarism, de Quarto-decimanisme etc... și se stinseră în cursul veacului al IV-lea[377].
  Ele reînviară, pe la sfârșitul secolului al XII-lea, în Italia de sus, consti¬tuind Pasaginismul.
  
  2. O a doua categorie de erezii, cu care Biserica a avut mult de luptat este reprezentată de gnosa jido¬vească și mai ales de Nicolaitism, - despre care Sfântul Evanghelist Ioan zice că face parte din „Sina¬goga Satanei”[378] - și de alte sisteme asemenea, care și ele s-au edificat pe baze judaice[379].
  
  3. Din veacul al IV-lea până în al VII-lea, istoria ovreilor este legată de is¬toria Arianismului, de izbânzile și de înfrângerile lui”[380]. Această erezie, care ataca Sfânta Treime, reuși aproape să despartă în două creștinismul și, aju¬tată de mai mulți împărați, îi amenință chiar existența.
  Biserica nu a suferit niciodată, - de la început și până în epoca actuală sau francmasonică, - ca în timpul persecuțiilor ariene[381].
  
  Printre ereziile de origine jidovească, - dar mai puțin importante ca cea precedentă, - să cităm pe acelea ale Unitarilor (monofizism și monotelism), care durară, din veacul al V-lea, până în veacul al VIII-lea[382], și pe aceea a Ico¬noclaștilor, care tulburară pacea Bisericii, de la începutul secolului al VIII-lea și până la jumătatea secolului al IX-lea[383].
  
  4. Manicheismul, sau gnosa persană, care fu un fel de amestec al Elkesaismului jidovesc cu doctrina lui Zoroastru[384], lua naștere încă din secolul al II-lea, în Persia și se întinse din ce în ce, de la răsărit înspre apus.
  În veacul al XII-lea, această erezie reapăru în Bulgaria, iar partizanii ei, Bogomili, se răspândiră în Europa și se stabiliră, mai cu seamă, în sudul Franței, unde formară Catari, - care, în secolul următor, se numiră Albigeni.
  Această sectă afirma că doctrina ovreilor era de preferat aceleia a creș¬tinilor.
  În contra Albigenilor, care provocară dezordini foarte grave, Biserica, pentru ca să-i extirpe, fu obligată să predice o adevărată cruciadă[385].
  
  5. Când Manicheismul fu învins, cu Albigenii, doc¬trinele jidovești găsiră adăpost la Cavalerii Templu¬lui, - care mai înainte fuseseră servitori devo¬tați ai credinței creștine.
  Din actele procesului, - publicate de Michelet în Documents inédits de l'histoire de France, - reiese că, în momentul supresiei ordinului, batjoco¬rirea Crucii făcea parte din ceremoniile inițierii.Acești Cavaleri ai lui Crist scuipau de trei ori pe Crucifix, renegându-l[386].
  Sărutul rușinos completa aceste ceremonii de iniți¬ere[387].
  
  Afacerea Templierilor se explică foarte bine, când ne dăm seama de modul de procedare al ovrei¬lor. De altfel, acest mod de a lucra variază puțin.
  Jidovii corup o asociație puternică, ce le servește drept mașină de război, ca să atace cu vigoare organi¬zația socială care îi incomodează.
  Îndată ce au pătruns acolo, ei procedează ca într-o societate financiară, în care sforțările tuturor nu au alt scop decât a servi cauza sau interesele lui Israel, - fără ca, de cele mai multe ori,indivizii să știe ce fac.
  Cavalerii Templului se găsiră în multe împrejurări în raport cu jidovii, pentru afa¬ceri de bani, - căci, într-adevăr, prin Templieri se îndeplineau toate operațiile finan¬ciare ale Cruciadelor”[388].
  
  Dar, marele vis al jidovilor, - adică o revoluție universală[389], organizată de către Ordinul Templie¬rilor, - dispăru în flăcările rugului lui Jacques de Molay[390], superiorul lor.
  
  6. Ajungem în sfârșit la erezia lui Luther[391] și a tovarășilor lui.
  
  „În momentul Reformei... creștinii erau mai pu¬țin credincioși... Averoismul (filo¬sofie arabă) prepa¬rase această decadență a credinței, - și se știe partea ce avură ovreii la răspândireaAveroismului, așa că lucrau astfel pentru ei.
  Cei mai mulți din averoiști erau increduli sau cel puțin atacau religia creștină.
  În ani, care anunțau Reforma, jidovul deveni edu¬cator șii învăță pe savanți limba ebraică; el îi iniție în misterele cabalei, după ce le-a deschis porțile filosofiei arabe.
  El îi înzestră, contra catolicismului, cu redutabila exegeză pe care hahamii, în timp de veacuri, o cultiva¬seră și o fortificaseră, - acea exegeză (sofistică) de care va ști să se serveascăprotestantismul și, mai târziu, raționalismul”[392].
  
  „Rivalul lui Maimonide, rabi Solomon (fiul lui Isaac din Troyes, cunoscut sub numele de Rachi), precum și Tosafiștii (savanți talmudiști) făcură pe Nicolae din Lyra, care făcu pe Luther”, (Renan). Într-adevăr, franciscanul Nicolae din Lyra, de origine israelită, împrumută de la acești ovrei multe din argumentele sale contra Bisericii, - și aceste argu¬mente fură transmise lui Luther”[393].
  
  Reforma și-a luat rădăcinile în izvoarele ebraice, - zice ovreiul Bernard Lazare.
  Spiritul jidovesc triumfa cu protestantismul.
  Reforma fu, prin anumite părți, o întoarcere la vechiul Ebionism din veacurile evanghelice.
  O mare parte din sectele protestante fură pe jumă¬tate ovreiești, doctrine anti-trinitare fură, mai târziu, predicate de protestanți, - între alții de Michel Servet și de cei doi Socini din Siena”[394].
  
  În sfârșit, să mai cităm încă doi ovrei, care vor¬besc și ei de erezia lui Luther.
  
  „Orice catolic, care devine protestant face un pas către judaism”, zice A. Weil[395].
  „Un protestant, - adaugă Heine, - este un catolic care părăsește idolatria trinitară, pentru a merge către monoteismul jidovesc”[396].
  
  EREZIA FRANCMASONICĂ[modifică]
  Toate ereziile de origine jidovească au fost învinse de creștinism, - afară de Protestantism, care singur rezistă spasmurilor de izbăvire ale Bisericii - și chiar se întinse din ce în ce, ca râia, asupra celor mai multe popoare de rasă anglo-germană.
  Or, jidovii doreau de mult și lucrau din toate pute¬rile lor, ca o aseme¬nea erezie să poată tăia, în două, unitatea creștinătății.
  Totuși, aceasta nu le era încă de ajuns.
  O despărțire analoagă se produsese mai înainte, prin schisma grecească, fără nici un câștig pentru Israel.
  Trebuia ca partea eretică să le fie favorabilă și să poată să se învoiască cu funcția oarbă de mâner de secure, pentru a dobori partea rămasă ortodoxă.
  Acesta fu rolul ce ovreii făcură să joace Protestan¬tismului; și într-adevăr, această erezie trebuia să servească de leagăn celei mai formidabile socie¬tăți oculte, - Francmasoneriei.
  După cum zice Copin-Albancelii, „lumea protes¬tantă trebuia să formeze cuibul în care să clocească oul societății secrete”[397].
  
  Originea. - Francmasoneria, - care este minci¬una întrupată, - pune în mâinile neofiților săi cărți rituale, în care povestește că „originea ei se pierde în noaptea timpurilor”.
  În realitate, primele loji francmasone luară naș¬tere în Englitera, pe la începutul veacului al XVII-lea.
  Deja, în 1621, când Bacon scrise la Nouvelle Atlantide, el cunoștea bine constituția acestei socie¬tăți secrete, - iar Cromwell (1599-1658) fu susținut de francmasoni, căci fusese protectorul jidanilor și ridicase sentința de proscripție ce apăsa asupra lor.
  
  De altfel, la toți șefii protestanți ai Engliterei gă¬sim că planul acestei socie¬tăți oculte este foarte propriu pentru a ataca cu vigoare principiile catolice și pentru a zdruncina națiile care, ca Franța și ca Spania, rămăseseră credin¬cioase acestor principii.
  În urmă, Francmasoneria fu importată, mai întâi în Franța, apoi în Spa¬nia, în Italia, în Suedia, în Țările-de-jos etc, în cursul veacului al XVIII-lea.
  Primele loji franceze fură fundate de la 1720 la 1730 și, în mai puțin de 25 ani, după aceea, o mulțime de altele se constituiră, nu numai în Franța, dar și în toată Europa.
  
  Organizația. - Pentru a întemeia Francmasone¬ria, ovreii au luat, ca de¬cor, o legendă din Talmud; dar au organizat această societate după modelul Cahalului.
  
  Francmasonii simbolizează pe lucrătorii zidari care, în timpul lui Solomon, au clădit templul din Ierusalim.
  Scopul actual al Francmasoneriei este să „rezi¬dească templul lui Solomon”, - ceea ce înseamnă, vorbind fără metaforă, să restabilească domina¬ția lui Israel asupra tuturor națiilor pământului.
  „Originea jidoveasca a Francmasoneriei este mani¬festă - zice Drumont - și jidanii nu pot fi nici măcar acuzați de multa prefăcătorie, în această circumstanță, într-adevăr, niciodată un scop mai deslușit n-a fost indicat sub o mai transparentă alegorie. A trebuit toată naivitatea Arienilor pentru ca să nu înțeleagă că, invitându-i să se unească ca să răstoarne vechea societate și să reconstruiască Tem¬plul lui Solomon, i-a poftit să asigure triumful lui Israel”[398].
  
  Și Drumont mai adaugă: „deschideți orice ritual masonic și totul vă vorbește de Iudeea. Kadoș, unul din gradele cele mai înalte, înseamnă sfânt pe ovre¬iește. Candelabrul cu șapte ramuri, arca alianței, masa de lemn de salcâm, - nimic nu lipsește din această instituție figurativă a Templului”[399].
  
  Un alt martor, care trebuie să cunoască lucrurile á fond, - deoarece a fost secretarul Marelui Orient din Franța, - se exprimă în mod și mai explicit:
  „Francmasoneria, care este incontestabil de ori¬gine ovreiască, este pentru israeliți un instrument de acțiune și de luptă, de care se servesc în mod secret Jidovii, - atât de remarcabili prin instinctul lor de dominație și prin știința lor de a guverna, - au creat Francmasoneria ca să înroleze într-însa oameni care, ne-aparținând nea¬mului lor, se angajează totuși să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu ei la stabili¬rea domniei lui Israel printre oameni”[400].
  
  Dar pentru a arăta analogia ce există între organi¬zația Francmasoneriei și cea a Cahalului, vom pune una lângă alta aceste două asociații secrete, - urmând pentru Francmasonerie descrierea ce o dă Copin-Albancelii, fost francmason, ajuns chiar, în această societate, la gradul superior de Rose-Croix.
  
  Francmasoneria se compune din loji, formate de un număr limitat de aderenți, - adică de vreo cincizeci la număr.
  După cum Cahalurile au, ca șef, un haham care este asistat de mai mulți funcționari ai Sinagogii, - Lojile au în capul lor un Venerabil, care este ajutat de mai mulți demnitari ai templului masonic.
  Venerabilii dirig și administrează Lojile, - după cum hahamii exercită dominația în Cahaluri și le supraveghează finanțele.
  Venerabilii prezidează dezbaterile în Loji și au, ca mijloace de constrân¬gere, pentru recalcitranți, dife¬rite pedepse care merg chiar până la procedee dras¬tice, semănând cu excomunicarea sau cheremul Cahalelor. Aceste sen¬tințe judiciare sunt date de un tribunal - analog cu Bet-Dinul Cahalelor, - și format de Venerabil și de doi sau mai mulți asesori.
  Finanțele Lojilor, - ca acelea ale Cahalelor, - con¬sistă în contribuții fixe ale membrilor[401] și în daruri voluntare. Ele sunt destinate întreținerii Lojilor... și formării de fonduri electorale.
  Afară de asta, - ca și pentru Cahale, - toate Lojile dintr-o localitate sunt intim legate unele de altele și se ajută intre ele reciproc.
  Venerabilul și acoliții săi sunt aleși, de francma¬soni, care se strâng îm¬preună în, acest scop, o dată pe an.
  În plus, fiecare Lojă numește un delegat, care se reunește cu semenii săi, o dată pe an, pentru ca să formeze un fel de adunare legislativă, numită Con¬vent, - care reprezintă Sinodul Cahalelor. Acești delegați aleg un Consiliu de ordine, - un fel de comi¬tet executiv, - în capul căruia se găsește un pre¬ședinte sau Mare-Maestru, analog cu Marele-Rabin.
  Pentru fiecare nație există o Mare Lojă sau Federa¬ție, - de exemplu, Fe¬derația Marelui Orient din Franța[402], - și deasupra acestor diverse Loji națio¬nale se găsesc Loji internaționale, - ceea ce aduce cu Asociațiile naționale și internaționale ale Statului jidănesc[403], cu care de altfel se și contopesc.
  În fine, Lojile internaționale se reunesc și ele în Congrese analoage cu Sinoadele internaționale ale ovreilor.
  Toată această organizație a Francmasoneriei este secretă pentru pro¬fani, - după cum este și aceea a Cahalelor, pentru ne-jidovi.
  Dar Francmasoneria se diferențiază de Cahalele talmudice și îmbracă haina sa caracteristică de infamie hidoasă când, - ca o mamă denaturată, care își omoară copiii, - ea înșală fără milă pe propriii săi partizani, - nejidani bineînțeles, - pe care îi duce ori la eșafod, ca în timpul Revoluției franceze, ori la un adevărat suicid moral.
  
  Într-adevăr, Francmasoneria posedă încă o altă organizație, oculta chiar pentru membrii săi.
  Ea se compune dintr-o întreagă ierarhie de grade.
  Cele dintâi trei grade sunt ucenicul, soțul și maes¬trul. Aceste grade se întâlnesc singure în Loji. Pentru a trece de la primul grad, la al doilea și de la acesta, la al treilea, trebuie ca francmasonul să facă un anumit stagiu; la fiecare din ele corespunde o treaptă progre¬sivă de inițiere, - care, la drept vorbind, nici nu merită acest nume, atât este de anodină[404].
  Dar îndată ce a intrat în Francmasoneria albastră, - care e formată din cele dintâi grade, - i se insinu¬ează, neofitului, că membrii Lojilor (ucenici, soți, maeștri) reprezintă partea esențiala a societății secrete și că numai pen¬tru dânșii muncește ea.
  Este adevărat că acești membri lucrează ei înșiși; dar ei nu sunt decât instrumente fără inițiativă, conduse de persoane misterioase, - adică de jidani.
  De altminteri, cea mai mare parte dintre francma¬soni au intrat în această societate, fiind momiți cu făgăduieli de ajutoare mutuale, mai ales materi¬ale, comerciale sau de alt fel, - și sunt convinși că fac parte dintr-o asociație filantropică.
  Iată ce conține prospectul pe care Francmasoneria îl înmână viitorilor săi slujitori:
  
  Francmasoneria, instituție esențialmente filantro¬pică, filosofică și progresivă, are drept obiect căutarea adevărului, studiul moralei și practica solidarității. Ea lu¬crează la ameliorarea materială și morală precum și la perfecționarea intelectuală și socială a omenirii”[405]
  
  Și când te gândești că nimeni nu se întreabă de ce se ascunde această societate, când are un scop atât de sublim ca acela de a căuta adevărul?
  Ei bine, îndărătul perdelei se petrec lucruri care nu se pot mărturisi și această asociație ocultă nu este zidită decât pe minciună.
  
  Deasupra acestor trei dintâi grade, - ucenic, soț și maestru, - grade zise inferioare, mai există altele care le sunt superioare, - care nu se dobândesc decât mai târziu, după un stagiu mai mult sau mai puțin lung, - ce cores¬pund la trepte mai înaintate de inițiere - și dintre care vom cita numai pe al 18-lea grad: Ros-Croix, - pe al 30-lea grad: Kadoș - și pe al 33-lea grad care se pare că este cel mai înalt din ierarhie[406].
  În Loji circulă zvonul, - venit nu se știe de unde, - că gradele superioare sunt rezervate celor vanitoși, care nu se dau îndărăt în fața nici unei stupidități, din cauza iubirii de galoane.[407]
  Dar, după cum vom vedea mai departe, această explicație este un ma¬rafet ca să înșele și să liniștească pe masonii gogomani.
  Fiecărui grad îi corespunde un atelier special[408]. Dar toate gradele lucrează în Loji și este interzis ucenicilor și soților să lucreze fără maeștri.
  Când maeștrii voiesc să se reunească între dânșii, ucenicii și soții sunt rugați să „acopere templul”, adică să iasă.
  Gradele superioare procedează asemenea cu gra¬dele ce le sunt inferi¬oare[409].
  Francmasonii din gradele joase n-au dreptul să intre în atelierele gra¬delor mai înalte. Dar, masonii cu grade superioare sunt ținuți să frecventeze, cu sârgu¬ință, atelierele inferioare, - iar această obligație este atât de rigu¬roasă, că cel ce n-ar îndeplini-o ar fi dat afară din societate[410].
  De altfel, prin intermediarul acestor grade su¬perioare, ajung la Loji de¬ciziile voinței nevăzute care dirijează Francmasoneria[411].
  Pentru fiecare grad există o inițiere specială[412]: una pentru ucenici, alta pentru soți, o a treia pentru maeștri, etc.
  La intrarea fiecărui grad, înveți un secret și depui un jurământ, de a nu-l descoperi nimănui, nici profanilor, nici chiar francmasonilor de grad infe¬rior[413].
  Acest jurământ este însoțit de amenințări și de blesteme înfricoșătoare[414].
  În plus, la fiecare inițiere, adică la intrarea fiecă¬rui grad, asiști la o cere¬monie caraghioasă, diferită pentru fiecare dintre ele.
  Astfel, de exemplu, la gradul de Maestru, se come¬morează asasinatul, îngroparea și dezgroparea lui Hiram, arhitectul Templului din Ierusalim și părinte al tuturor francmasonilor din lumea trecută, prezentă și viitoare.
  Iată cum Copin-Albancelli[415] descrie ceremonia:
  
  Scena se petrece în „Camera din mijloc” a Lojei, unde francmasonii se introduc, unul câte unul și cu pălăria pe cap, - cum fac jidanii când intră în Sina¬gogă... Când cineva pătrunde acolo pentru întâia oară, trebuie să intre de-a-ndăratele, adică cu posterio¬rul înainte. Altă dată trebuia să-și pună hainele pe dos. Maeștrii sunt lumi¬nați de lumânări, acoperite de imense conuri de hârtie, înalte de 30 cm., ce lasă să treacă lumina printr-o deschizătură situată la partea lor superioară și printr-o alta făcută la bază.
  Unul dintre maeștri ține rolul lui Hiram; alții, pe acel al asasinilor. Aceștia săvâr¬șesc omorul. Pe urmă, Hiram este culcat într-un coșciug și este acoperit cu un cear¬șaf mortuar peste care se depune o ramură de salcâm artificial.
  Venerabilul Lojei expune atunci fraților, cu cea mai mare seriozitate, că regele Solomon este neliniș¬tit de dispariția lui Hiram și că a dat ordinul să se procedeze la cercetări. Imediat toată banda execută o primă „călătorie de cercetări”, - adică se pune să se învârtească și să caute, peste tot, cadavrul, - fiecare făcându-se că nu vede coșciugul, care este pus în mijlocul odăii.
  După constatarea că cercetările au fost zadarnice, un alt voiaj e ordonat. După al doilea, un al treilea.
  Tocmai în cursul acestei din urmă călătorii, este permis să se descopere ramura de salcâm. Toată lumea se precipită și înconjoară coșciugul. Se ridică cearșaful ce acoperă pe Hiram, - se apucă mâna acestuia și se zgâlțâie un deget. Atunci se pre¬fac că văd, cu mare spaimă, că degetul acesta se dezlipește de mână și strigă toți cu oroare: Mac benac!
  Dar, sub acest caraghioslâc, se văd ieșind la iveală ideile talmudice de ură și de răzbunare.
  
  La gradul de Rose-Croix se reprezintă o parodie a ultimei cine a lui Iisus Hristos[416], - și așa mai departe.
  Mulți profani, intrând în Francmasonerie și supunându-se stupidelor și ridiculelor probe de inițiere, se simt rușinați și nu mai pun picioarele în vreo Lojă[417].
  Dar Francmasoneria n-are trebuință de asemenea indivizi, cu spirit in¬dependent.
  Caraghioslâcul, aruncat cu profuzie peste organiza¬rea acestei societăți secrete, are drept scop să ascundă mai bine Puterea ocultă a lui Iuda și, în același timp, să arate gradul de răbdare și de idioție al masonului.
  De altfel, cei mai buni francmasoni nu sunt decât niște dobitoace foarte limitate în ceea ce privește intelectul și au, mai ales, o cultură foarte măr¬ginită.
  
  Într-adevăr, masonii „se recrutează, în mare parte, printre arhiviștii și printre ne¬izbutiții cariere¬lor liberale (medici fără clientelă - avocați fără pro¬cese - studenți care nu-și văd de treabă și care preferă politica, școli - institutori și profesori care caută, în afară de capacitățile lor profesionale, titluri la înain¬tare, etc.), - printre funcționari ambițioși, - printre industriașii, negustorii... și prăvăliașii de tot felul cârciumari, birtași, băcani, cafegii, croitori, măcelari, etc. D. Copin-Albancelli, care i-a văzut de aproape, îi numește ignoranți, - și această ignoranță fundamen¬tală îi face, mai ales, în stare să se supună la cele mai detestabile influențe”[418]
  Pe când autoritatea administrativă a Francmasone¬riei nu durează de¬cât un an, gradele sunt pentru toată viața[419].
  Dar ce e mai mult, ridicarea la grade provine, nu din alegerea de jos, ci din selecția de sus, care e transmisă în Lojă, - ca și voințele Puterii oculte, - prin masonii de grade superioare[420].
  Într-adevăr, francmasonii de grad inferior sunt observați fără să bănu¬iască nimic, în timp de mai mulți ani[421], de către masonii de grade superioare și nu sunt ridicați în rang, decât atunci când sunt judecați că sunt capabili de a transmite altora inspira¬țiile directrice[422].
  Dar cea mai mare parte dintre francmasoni, nu se suie dincolo de gra¬dul de Maestru.
  Francmasoneria minte deci când își zice ei însăși egalitară și democra¬tică[423].
  
  Deasupra Francmasoneriei albastre, - aceea a ce¬lor dintâi trei grade, - și deasupra Francmasoneriei gradelor superioare, există o serie de socie¬tăți interna¬ționale care constituie o a treia Francmasone¬rie invizibilă, cu adevărat secretă chiar pentru cele precedente[424]. Totuși membrii acestei Masonerii invizibile fac în același timp parte din atelierele Masoneriei albastre și din cele ale Masoneriei grade¬lor înalte[425]. Prin urmare, Francmasoneria, conside¬rată în totalitate, este compusă din o suprapunere de societăți și fiecare din ele este secretă pentru cele ce se află sub dânsa. De sus până jos, ele lucrează unele asupra altora în ace¬lași mod cum societățile infe¬rioare lucrează asupra lumii profane[426].
  În capul Francmasoneriei, în vârful gradelor și al asociațiilor, se găsește un grup de oameni care dirig toată această colosală organizație. Acest consi¬liu superior este compus din șefi necunoscuți, chiar de masoni având cele mai înalte grade; și acești șefi necunoscuți sunt, toți, fiii unui același neam și adepții unei aceleiași religii, - adică Jidovii[427].
  
  Iată ce scria, în 1862, un francmason protestant, din Berlin:
  
  „Mai sunt și alte Loji compuse numai din jidovi și în care ne-ovreii nu pot pătrunde...
  La Londra există două Loji ovreești, care n-au văzut niciodată vreun creștin trecându-le pra¬gul...
  La Roma se găsește de asemenea o Lojă for¬mată în totalitate de iudei.
  Aici se află tribunalul suprem al Revolu¬ției, unde se reunesc toate firele răscoalelor ur¬zite în Lojile creștine. De aici sunt dirijate cele¬lalte loji, prin șefi secreți; - ast¬fel că cea mai mare parte dintre revoluționarii creștini nu sunt decât niște păpuși oarbe, puse în mișcare de că¬tre jidani, prin mijlocul misterului”[428].
  
  Aceasta este puterea ocultă supremă a Francma-so¬neriei, - putere ce guvernează și Statul jido¬vesc.
  
  Vom mai adăuga că una din principalele ținte ale acestei răufăcătoare asociații este de a se întinde asupra întregului pământ și de a stabili astfel Repu¬blica universală ovreiască, - prescrisă de Talmud.
  
  În ochii masoneriei, „marea misiune a Franței este de a prezida la organizația Republicii univer¬sale”[429], - al cărei președinte va fi un fiu al lui Iuda[430].
  
  De altfel, „Francmasoneria se forțează să prepare Statele-Unite nu numai din Europa, ci din lumea întreagă”[431].
  
  Dar Francmasoneria are o mulțime de apendice; ea a creat un număr considerabil de asociații pe care le vom numi sub-masonerii.
  Asemenea codițe sunt, de exemplu, Ligile liberei cugetări (Libre-Pensée), - acelea ale Drepturilor omului și ale cetățeanului, - acelea ale învățământu¬lui, - Casele școalelor, - Cercurile de studii, - Societă¬țile de biblioteci, de conferințe, de Universități populare... până și sindicatele de lucrători[432].
  
  Astfel, în 1891, la Congresul Lojilor din Miazăzi, s-a aflat că „libera-cugetare fran¬ceză numără 600 grupuri, a căror formație este datorată, în mare parte, Francma¬soneriei”[433].
  
  La Conventul din 1900, F. Lecoq făcu declarația următoare: „Nu trebuie să ui¬tăm că, alături de Franc¬masonerie, mai sunt și fiicele Francmasoneriei: Liga învă¬țământului, societățile...Universitățile popu¬lare”[434].
  
  În 1894, Congresul masonic recomandă crearea de societăți care să lucreze sub inspirația masonică, mascând totuși masoneria: Acest mijloc ne va procura ocazia de a face să predomine ideile noastre pretutin¬deni, dacă avem talentul de a organiza aceste socie¬tăți, stând însă între culise”[435].
  
  Și în 1908, raportorul unei comisii masonice zise, la rândul său, în Convent: „nu trebuie lăsat să se vadă, în aceasta operă, mâna Francmasoneriei”[436].
  
  Prin urmare, întotdeauna și în tot locul, fățărni¬cie, înșelăciune și vicleșug[437].
  
  Dar, ce se face în Lojile masonice?
  Începi - zice Copin-Albancelli - prin a asculta pre¬dici și, mai târziu, pre¬dici tu însuți altora.
  Aceste predici se desfășoară, de obicei, pe două teme:
  1. - Francmasoneria este o instituție sublimă, sfântă și sacră; ea este eterna începătoare a tot ce se face bine și mare în omenire.
  2. - Francmasoneria are un dușman, - creștinis¬mul și în particular cato¬licismul, - pe care trebuie să-l urăști și să-l combați[438].
  Într-adevăr, acesta este scopul esențial al acestei opere satanice. Și noi știm că același scop îl urmăresc și Talmudul și Cahalul, cu care Francma¬soneria formează o triadă infernală.
  Trebuie de asemenea să se știe că, în Francmaso¬ne¬rie, nu se dau și nu se primesc, nicio¬dată, ordine[439].
  Se lucrează numai prin sugestie[440].
  Ceea ce se transmite, este starea de spirit indispen¬sabilă pentru reali¬zarea planurilor Puterii oculte.
  Astfel se poate citi în Revista masonică; „o soma¬ție oficială, venită din partea Francmasoneriei, este destinată să avorteze. Trebuie, din contră, să se întrebuin¬țeze influențele individuale,ascunse însă cu îngrijire”[441].
  
  Într-adevăr, într-o lojă te găsești într-un mediu unde ți se cântă mereu același cântec, care, mai curând sau mai târziu, sfârșește prin a te sugestiona.
  Dacă, de exemplu, în timp de mai mulți ani, la fie¬care reunire, ești obli¬gat să asculți mai mulți oratori care nu vorbesc decât de pericolul clerical și tună și fulgeră asupra congregațiilor, - dacă, în toate discuți¬ile și conver¬sațiile între francmasoni ți se demon¬strează cu probe, - bineînțeles mincinoase și presă¬rate cu anecdote pipărate, - imoralitatea popilor, - ajungi după câtva timp să devii anticlerical, chiar dacă la început erai binevoitor sau cel puțin indife¬rent față de cler.
  
  Legea iubirii - Acum, cunoscând organizația Francmasoneriei și știind chiar care îi este scopul, - să vedem prin ce această societate, care își zice filantropică, va înlocui caritatea creștină,pe care vrea să o nimicească, - și cum va răspunde la divinele cuvinte ale lui Hristos:
  „Am flămânzit și mi-ați dat de am mâncat;
  Am în¬setat și mi-ați dat de am băut;
  Străin am fost și m-ați primit;
  Gol am fost și m-ați îmbrăcat;
  Bolnav am fost și m-ați îngrijit;
  În temniță am fost și ați venit la mine... Amin zic vouă, de câte ori ați făcut acestea unuia dintre acești frați ai mei mai mici, Mie Mi-ați făcut”?[442]
  Dar să ascultăm pe Drumont care o să ne-o spună:
  „Sărăcia, - după F. Ragon, - este lepra hidoasă a masoneriei”.
  
  „Nu introduceți niciodată în Ordin decât oameni care pot să vă prezinte mâna, iar nu să v-o întindă” - adaugă F. Bemouville.
  Pentru F. Bazot, - „săracul, masonul care întinde mâna, este un geniu răufăcă¬tor care te chinuiește pretutindeni și în tot minutul. Nimic nu te poate sustrage să nu te plictisească și obrăznicia lui nu cunoaște nici margini nici obstacole. Îl găsești când te scoli, în momentul afacerilor tale, la masă, când ieși... Mai bine ar fi să întâl¬nești o mână armată cu un pumnal; ai putea cel puțin să opui curajul, cuțitului asa¬sin”[443].
  Prin urmare, „ceea ce caracterizează masoneria, este un sentiment, - necunoscut până la dânsa, - un sentiment cu adevărat diabolic: ura săracului”[444]. Și când te gândești că săracul este marele prieten al lui Dumnezeul.
  Francmasonul are, ca ovreiul, cultul bogăției, - adunată nu importă cum. Intrați în orice Lojă și „niciodată nu veți auzi pe nimeni să ceară să se atingă de miliardele jidanilor”[445].
  
  EFECTELE FRANCMASONERIEI[modifică]
  Acum să examinăm efectele Francmasoneriei, căci „la lucru vezi ce poate lucrătorul”.
  Cel dintâi și cel mai important dintre aceste efecte a fost Revoluția fran¬ceză, - ale cărei dramatice evenimente sunt enigmatice pentru cine nu cu¬noaște misterioasa origine.
  Am spus, în alt loc[446], în ce a constat această Re¬voluție, care poate fi con¬siderată ca o dezlănțuire înspăimântătoare și ca o ciocnire și mai amară a patimilor de proprietate și de dominație.
  Aici ne vom mulțumi să punem mai întâi în evi¬dență rolul ce l-a avut Francmasoneria ca inițiatoa¬rea și conducătoarea acestui dezastru colosal, - și să arătăm, în urmă, scopul de căpetenieal acestui cataclism social, care a fost dublu, adică:
  1°. naturalizarea jidovilor;
  2°. persecuția creștinismului.
  
  ROLUL FRANCMASONERIEI CA INIȚIATOARE ȘI CA DIRECTOARE A REVOLUȚIEI FRANCEZE[modifică]
  În 1776, ovreiul Adam Weishaupt a creat în Bavaria, - adică afară din Franța, - o sectă de francma¬soni, numiți Iluminați, care-și propuneau, între alte scopuri, să distrugă Catolicismul[447]adică Creștinismul.
  În 1782, el convocă, la Wilhelmsbad, un mare Con¬gres al Francmaso¬neriei universale și acolo, Lojile franceze, germane, engleze, italiene etc., se contopiră împreună.
  În sfârșit, în 1785, acest jidov adună pe toți franc¬masonii într-un Convent, ținut la Frankfurt, și aici se hotărâră planurile Revoluției franceze, care trebuia să izbucnească patru ani mai târziu[448].
  „Tot în această reunire fură decise omorul regelui Ludovic al XVI-lea”[449]... și al reginei Maria-Antoaneta.
  
  „În Franța, după propriile sale anuare[450], Francma¬soneria ar data din 1725, - adică ar fi prece¬dat cu 64 de ani Revoluția, - și cei dintâi mari-maeștri ar fi fost doi englezi: lordul Derwentwater și lordul Harnouester.
  Apoi, ea fu prezidată de un mare senior francez, ducele d'Antin, - pe urmă de un prinț de sânge, Ludovic de Bourbon, comte de Clermont, - în sfârșit, de la 1771 la 1793, de ducele de Chartres, care deveni mai târziu ducele d'Orleans”[451].
  Ducele Philippe d'Orleans a fost deci Serenisimul Mare-Maestru al Ma¬soneriei franceze, înainte și în timpul Revoluției.
  El avea legături intime cu ovreii și știa că ei diri¬jează Francmasoneria[452].
  El plăti primele cheltuieli ale revoltei; - și tot el, sub numele de Philippe-Egalité, sperând să poată escalada tronul, vota moartea vărului său Louis XVI; - în sfârșit, devenit inutil sectei, se urcă, la rândul său, pe eșafod.
  
  Alături de acest mizerabil ambițios, cei mai mari seniori din Franța[453], - ducele de la Rochefoucauld, prințul de Broglie, ducele de Biron, contele d'Aumont,... de Choiseul, de Noailles, de Praslin, de Castellane etc., ca și o bună parte din înaltul cler, se înregimentară în Loji și împinseră din toate pute¬rile la roțile Revoluției, - sărmani naivi care, mai toți, au plătit cu capul, neghiobia lor.
  Inspiratorii oculți ai Masoneriei, printr-o spiritu¬ală ironie, botezaseră o Lojă din Versailles, exclusiv recrutată din aristocrație, cu numele Saint-Jean de la Candeur. Trebuia, - zice Drumont, - o doză enormă de candoare, acestor mari seniori, pentru ca să conspire contra lor înșiși[454].
  
  Dar, în aceleași Loji se întâlnesc, de asemenea, toți oamenii care au luat o parte activa la Revo¬luție.
  
  „Astfel, în „Loja Nouă surori” frecventează Condo-rcet, Mirabeau, Brissot, Bailly, Camille Desmoulins, Fourcroy, Danton,... în alte Loji găsim pe Lafayette, pe Fauchet, Sieyes... Chabot, Peuon, Barnave,... pe Marat[455], pe Saint-Just, pe Robespieire...”[456].
  
  De altfel, mai mulți istorici, ca „Barruel, Eckert, Deschamps, Claudio Janet... au probat că francmaso¬nii populau adunările de la 1789 la 1799”[457].
  
  Ceva mai mult
  „La început, Lojile nu-și asociau decât numai oa¬meni de un oarecare rang, adică nobili, ecleziastici, scriitori, negustori,... uneori ajungeau chiar până la mici bur¬ghezi, - dar nu descindeau mai jos.
  Deodată, în 1787, își afiliară hamali, plutași, hai¬manale de tot soiul hoți de stradă sau briganzi de drumul mare, asasini și răufăcători de meserie. De asemenea pri¬miră, în masă, o mulțime de soldați[458].
  Sar putea obiecta că Lojile francmasone au fost închise încă de la înce¬putul Revoluției[459].
  Lucrul acesta e adevărat.
  Dar, ele au fost înlocuite prin Cluburi[460], pe care Jacobinii, - adică franc¬masonii, le-au deschis atunci în toată Franța.
  Înainte de Revoluție, „în Franța numai, tabloul corespondenței Marelui-Maestru al masoneriei, ducele Philippe d'Orleans, nu ne arată mai puțin de 282 orașe, având fiecare Loji regulate.
  În Paris, se numărau 81,... 16 în Lyon,... 7 în Bor¬deaux,... 5 în Nantes,... 6 în Marseille... 10 în Montpellier,... 10 în Toulouse...”[461].
  Or, - zice Talmeyr, - Clubul Jacobinilor, cu clubul sau central din Paris și cu cluburile corespunzătoare din provincie, constituie Francmasoneria ea însăși cu cele 282 orașe ale sale, federate în loji”[462].
  De altfel, „clubul Jacobinilor reproduce în mod riguros Francmasoneria, în ceea ce privește statutele, regulamentele, obiceiurile, precum și anumite particula¬rități de vocabular. Același mod de admisie, aceeași organizare interioară, aceleași ramificații exterioare, aceleași angajamente impuse și luate, același sistem mecanic de transmisie de ordine și de lozinci”[463].
  
  Iată ce zice despre aceste cluburi, Taine, istoricul Revoluției, - care to¬tuși vorbește relativ puțin de ele, impunându-și să nu numească Francma¬soneria.
  „În primele șase luni din 1790, orice oraș mare își are clubul său... Dar, mai ales, după sărbătoarea Federației, aceste societăți se înmulțesc”. În timpul acestei sărbători, sectarii capitalei sau ai marilor cetăți „au primit și îndoctrinat pe semenii lor”, sosiți din orașele mici și din târguri. Aceștia au luat cu ei „instrucții și direcții; li s-a spus la ce servește un club, cum îl formezi și, din toate părțile, societăți asemenea se stabilesc pe același plan, cu același scop, sub același nume”[464].
  „După căderea tronului... sunt aproape atâtea clu¬buri, câte comune, - adică 26.000[465]
  Aceste cluburi au o organizare puternică. Ele au la Paris un centru de reunire și un stat major „în clubul Amis de la Constitution”[466], căruia provincia îi împru¬mută statutele, regulamentul, spiritul și care devine societatea mamă, toate celelalte fiind fiicele ei adop¬tive”[467].
  Cu modul acesta, s-a format „o vastă asociație, ale cărei lăstare multiplicate au invadat tot teritoriul și care acoperă, pe cel mai puțin însemnat dintre aderenții ei, cu atotputernica sa protecție. În schimb, fiecare club afiliat se supune lozincii ce-i este expedi¬ată din Paris”[468].
  Și asociația „își întinde ramurile în tot regatul și chiar în străinătate”[469].
  Dar „totul se petrece sub secretul cel mai inviola¬bil”[470].
  Este „o operă de tenebre. Șefii ei înșiși o numesc Sabat”[471].
  Aceste cluburi „înrolează bandiți în serviciul lor. Se răspândește zvonul că în cutare zi va fi o mare răscoală, cu asasinate și jaf important, - precedată de o dis¬tribuție de bani, de către șefi subalterni, pentru oameni-siguri[472], - și, după aceste anunțuri, briganzii se adună din treizeci sau patruzeci leghe împrejur”[473].
  Sunt plătiți „12 franci pe zi... Cât pentru bani, îi iau de la ducele d'Orieans - și-i iau din belșug, căci la moartea acestuia, din 114 milioane avere, s-au găsit 74 mili¬oane datorii”[474].
  
  Dacă Taine evită chiar să pronunțe numele de Francmasonerie, - doi scriitori, Cochin și Charpentier, studiind de curând campania electorală din 1789, în provincia Bourgogne (după actele arhive¬lor municipale și naționale), - au găsit urme neîndo¬ioase ale acțiunii Francmasoneriei și au descoperit chiar, în documentele ce au avut în mâini, întrebuința¬rea jargonului maso¬nic,astăzi bine cunos¬cut[475]. Și dânșii conchid:
  „Nu există nici o singură mișcare, zisă populară, de la 1787, la 1795, care să fi fost în realitate popu¬lară. Toate au fost hotărâte, organizate, determinate în amă¬nunte de către șefii unei societăți secrete, Francmasoneria, - care au lucrat în ace¬lași timp și în același mod, făcând să se execute peste tot aceeași lozincă”[476].
  
  Louis Blanc, - francmason și chiar revoluționar - semnalează și dân¬sul partea luată de masonerie, la Revoluție.
  „În ajunul Revoluției, Francmasoneria luase o dez¬voltare imensă. Răspândită în toată Europa... ea agita pe ascuns Franța și prezenta imaginea unei asociații fun¬dată pe principii contrarii celor societății civile...
  Cum cele trei grade (ucenic, soț, maestru) ale ma¬soneriei ordinare cuprindeau un mare număr de oameni, opuși, prin stare și prin opinii, la orice proiect de sub-versie socială, novatorii multiplicară gradele scării mistice ce trebuia suită; ei creară sub-loji, rezervate sufletelor ardente... sanctuare tene¬broase ale căror porți nu se deschideau adeptului, decât după o serie de încercări, calculate astfel ca să se poată constata progresul educației sale revoluțio¬nare.
  Francmasoneria atrase... pe ducele d'Orieans, viito¬rul amic al lui Danton, - pe acest Philippe-Egalité, atât de celebru în fastele Revoluției, - căreia îi deveni mai târziu suspect și care-l ucise...
  Acesta primi Marea-măestrie, îndată ce-i fu ofe¬rită și, în anul următor (1772), Masoneria din Franța,... se strânse sub o direcție centrală și regu¬lată, constitui Ordinul pe baze cu totul democratice și luă numele de Mare-Orient. Aici fu punc¬tul central al corespondenței generale a Lojilor; aici se reuniră deputații orașelor îmbrățișate de mișcarea ocultă; de aici porniră instrucții, pe care un cifraj special sau un limbaj enigmatic le ascundeau privirilor dușmane, astfel ca nimeni să nu le pă¬trundă sensul.
  Din acel moment, Masoneria își deschise porțile înaintea oamenilor pe care îi vom regăsi în mijlocul învălmășelii revoluționare”[477].
  
  Dar nu este încă totul.
  „În tot timpul răscoalei, - zice Barruel, - fie la Ho¬tel-de-Ville, fie la Carmes (unde a avut loc un masacru de preoți creștini), adevăratul mijloc de a fraterniza cu briganzii, erau semnele masonice. În chiar momentul măcelului, gâzii dădeau mâna, ca francmasonii, acelora dintre simplii spectatori care îi apropiau[478].
  În plus, - mai toți termenii întrebuințați în timpul Revoluției ca: „Aduna¬rea națională”, „Convenție” (de la Convent), „a declara pe cineva suspect”, „a declara patria în pericol”[479], etc, până și faimoasa deviză republicană „Li¬bertate, Egalitate, Fraternitate”[480], sunt niște expresii pur masonice.
  
  SCOPURILE REVOLUȚIEI FRANCEZE[modifică]
  1. Introducerea jidanilor în Franța și natu¬ralizarea lor.
  
  Acum, cunoscând rolul pe care Francmasoneria l-a jucat în producerea și conducerea Marii Revoluții, să amintim cititorului că ovreii, - goniți din Franța în 1394, - nu s-au întors îndărăt decât în 1791, când Constituanta le-a deschis larg fruntariile.
  Dar, aceasta n-a fost îndeajuns fiilor lui Iuda. Ei au voit să pună mâna și pe drepturile de cetățenie, jinduite cu mare dor.
  Cum însă jidovii, prin ei înșiși, ar fi fost neputinci¬oși să ajungă la reali¬zarea unui asemenea scop, au recurs la Francmasonerie, - creată de ei toc¬mai pentru acest scop, - și această formidabilă socie¬tate ocultă le-a permis să facă să lucreze francezii „la reconstruirea Templului lui Solomon”.
  Și într-adevăr, francmasonii din Constituantă lup¬tară, timp de patru ani, pentru ca jidanii, sosiți de ieri, să capete aceleași drepturi civile și politice ca și francezii.
  Ei reîncepură de paisprezece ori atacul și sfâr¬șiră, a cincisprezecea oară, prin a-și ajunge sco¬pul, - la 29 septembrie 1791, chiar în ajunul dizolvă¬rii Constituantei[481].
  Faimoasa Carte a Drepturilor omului apare, celor ce o privesc mai de aproape, ca fiind inventată ca să disimuleze o alta, pe care voiau să o impună lumii, fără să o formuleze, - Cartea Drepturilor Jidovu¬lui[482].
  
  2. Suprimarea creștinismului
  
  Vom insista acum asupra unui al doilea scop, pe care l-a avut Francma¬soneria în timpul Marii Revolu¬ții - scop capital pentru neamul talmudic, adică; nimicirea creștinismului, - scop pe care a început să-l pună în prac¬tică, chiar înaintea izbucnirii acestei teribile furtuni.
  Într-adevăr, francmasonii avură dibăcia diavo¬lească să se scape mai în¬tâi de singurul dușman de care aveau serios teamă, - adică de iezuiți!
  „Fără” desființarea prealabilă a iezuiților, Revolu¬ția franceză ar fi fort imposibilă”, - zice Rabaud Saint-Etienne, protestant și revoluționar[483].
  Suprimarea iezuiților a fost, într-adevăr, un capo d'opera de perfidie din partea Francmasoneriei.
  Acești călugări se găseau în drumul său și o împie¬dicau să înainteze. Ei erau niște creștini, - nu numai buni și caritabili, - dar inteligenți, instruiți, crescuți într-o disciplină rigidă, capabili să opună o rezistență invincibilă francmasonilor și chiar să demaște manoperele oculte ale acestora, ceea ce, în momentul acela, ar fi avut ca rezultat înlăturarea definitiv a scopului, la care jidanii țineau atât de mult să ajungă.
  Masonii începură deci să răspândească, cu profun¬zime, minciuni și calomnii atât de in¬fame, asupra acestor bravi soldați ai lui Hristos, că și astăzi, - în toată Europa și chiar la noi, în România, - numele de iezuit este odios și echivalează cu acela de viclean mârșav.
  „Concertul de acuzări și de calomnii azvârlite în contra iezuiților, în această epocă, are ceva înspăi¬mântător”, - scrie chiar un istoric protestant[484].
  Apoi, când ceasul păru sosit pentru a-și executa planul conceput în în¬tuneric, francmasonii recurseră la violență, unită cu ipocrizia.
  Prima lovitură fu dată în Portugalia. În aceeași zi, mănăstirile iezuiților fură înconjurate de trupe și acești părinți fură aruncați în închisoare, sub inculpația de conspirație.
  Puțin timp după aceea, veni și rândul Franței, - care fu succesiv urmată de Spania și de Austria.
  În Spania și în imensele colonii ce ea poseda pe atunci, Compania lui Iisus fu nimicită printr-un mijloc și mai infam. Francmasoneria fabrică o scri¬soare falsă, - pe care o prezentă ca venită din partea iezuiților, în această scrisoare se vorbește de niște documente, din care ar rezulta că nașterea regelui nu fusese legitimă și că, prin urmare, acesta n-avusese nici un drept asupra tronului, pe care-l uzurpase. O asemenea invenție absurdă, făcu o așa de mare impresie asupra prea credulului monarh, că imediat el ordonă expulzarea a 6.000 de iezuiți.
  În urmă, francmasonii atacară direct catolicismul, cu toată ardoarea ce poate da un monstruos fanatism.
  Vom urma, și aici, pe marele istoric Taine, care descrie persecuția reli¬gioasă a Revoluției, vorbind de Constituția civilă a clerului.
  
  Una din trăsăturile caracteristice, cele mai mar¬cante, ale Revoluției, a fost o groaznică persecuție religioasă.
  Această persecuție, - expresia unei uri implaca¬bile în contra creștinismului, - a lovit nu numai în clerul înalt, care altădată se bucura de privilegii, dar a izbit și în toți preoții și în toți credincioșii, adică în imensa majoritate a poporului francez.
  Jacobinii începură prin a închide, a dărâma, a in¬cendia bisericile, - a le jefui tezaurele, - a profana vasele și alte obiecte sacre[485].
  Dar, toate astea nu le-au fost de-ajuns.
  După ce au confiscat bunurile ecleziastice și, prin aceasta, au suprimat „cultul, - cercetările științifice, - învățământul superior și primar, - asistența săraci¬lor, - în¬grijirea bolnavilor[486],... a infirmilor, a femeilor lăuze, - educația orfanilor și a copiilor găsiți,... Aduna¬rea stabili Constituția civilă a Clerului[487].
  Or, această Constituție tinde, nici mai mult nici mai puțin, să facă „Biserica Fran¬ței schismatică”[488].
  Papa nu va mai avea, de acum înainte, să con¬firme episcopii sau preoții.
  „Poporul alege miniștrii Bisericii. Episcopul e nu¬mit de către alegătorii depar¬tamentului, - preotul, de către alegătorii districtului, - și, prin o agravare extraor¬dinară, acești alegători nu sunt nici măcar ținuți să aparțină comuniunii sale.
  Puțin importă ca adunarea electorală să conțină o proporție notabilă de calviniști, de luterani și de ovrei, sau că majoritatea sa, furnizată de club, sa fie pe față ostil catolicismului și chiar creștinismului. Ea va alege pe episcop sau pe preot”[489].
  „La toate aste noutăți, clerul trebuie să subscrie, nu numai prin o supunere pasivă, dar chiar printr-un jurământ solemn”[490]
  Ca sancțiune, „toți ecleziasticii care refuză jură¬mântul cerut, sunt destituiți și declarați «refrac¬tari»... suspecți de revoltă în contra legii și de rele intenții în contra patriei”[491].
  Dar, „împreună cu clerul, legea atinge și pe laici toți cetățenii care refuză jură¬mântul impus pierd dreptul de vot, sunt revocați din funcții și sunt decla¬rați inca¬pabili de orice oficiu public. Prin urmare, prin această drăcească dispoziție, catolicii sunt excluși de la alegeri și mai ales de la alegerile eclezias¬tice; de unde rezultă că, cu cât ești mai credincios, cu atât mai puțin iei parte la alegerea preotului”[492].
  „O sută treizeci și patru de arhiepiscopi și de episcopi refuză jurământul în jurul acestui stat-major, se adună marea majoritate a preoților”[493].
  În consecință, „din 70.000 de preoți, 46.000 sunt destituiți”[494], apoi goniți, închiși, exilați, împușcați, înecați, ghilotinați, masacrați.
  „Continuarea slujbei de preoție a devenit o rușine și chiar o crimă”[495] , - zic jacobinii la tribuna Conven¬ției.
  Dar, furia acestor revoluționari blestemați se răs¬frânge și asupra tuturor orto¬docșilor zeloși și mai ales a tuturor femeilor din clasa de mijloc și din cea de jos”. „Li se dă o poreclă, ca și nobililor, - adică li se zice fanatici, - ceea ce echivalează cu aristocrați, - căci aceste două nume indică dușmani publici ce sunt puși în afară de lege”[496].
  „Porunca este de a împiedica cultul, public sau privat”[497], cu orice preț.
  „Se omoară femei pentru că au asistat la litur¬ghie”.
  Pedeapsă cu moartea contra celui ce primește un preot”[498].
  „Război Duminicii și vechiului calendar..., prăznui¬rea obligatorie a celei de a zecea zi, sub pedeapsă de amendă și de închisoare”[499].
  Persecuția meschină și ridiculă, - dacă n-ar fi fost odioasă, - „se continuă chiar până la masă”. Un decret al Directoriului „schimbă zilele de târg pentru ca credincioșii să nu mai poată cumpăra pește în zilele de post[500].
  „Nimic nu ține jacobinilor pe suflet ca acest răz¬boi în contra catolicismului; nici un articol din programul lor nu va fi executat cu atâta insistență și încăpățânare”[501].
  Într-adevăr, ei urmăresc până la capăt planul tal¬mudic de „a extirpa creștinis¬mul”[502].
  
  PERIPEȚIILE PRIN CARE A TRECUT FRANCMASONERIA, DE LA REVOLUȚIA FRANCEZĂ PÂNĂ ASTĂZI[modifică]
  După 1793, Francmasoneria fu oprită de propriile-i excese, adepții ei în¬torcând turbarea sângeroasă, contra lor înșiși - și puțin după aceea, un ge¬neral victorios, Bonaparte, putu să-i smulgă din gheare Franța, care era aproape sugrumată.
  Francmasoneria, - adică jidănimea, - mai întâi sus¬ținu pe acest gene¬ral. Dar îl răsturnă îndată ce, fiind împărat, el deveni jenant pentru Israel.
  Iată de altfel, ce zice în această privință, ovreiul Bernard Lazare:
  
  Încă din timpul Revoluției, Jidovul și burghezul merseră împreună; împreună ei susținură pe Napo¬leon, în momentul când dictatura deveni necesară pentru a apăra privilegiile (adică hoțiile) cucerite de către Al-treilea-Stat.
  Când tirania imperială deveni prea grea și prea opresivă pentru capitalism, bur¬ghezul și jidanul, uniți împreună, pregătiră căderea Imperiului, prin acapararea mij¬loacelor de viață, în momentul campaniei din Rusia și contribuiră la dezastrul final, provocând scăderea rentei și cumpărând trădarea mareșalilor”[503].
  Apoi, Francmasoneria trebui să se prosterne din nou, prin îngenuncheri ipocrite, în fața monarhiei regale înviate și să afirme, cu jurământ, „respec¬tul său pentru orice credință religioasă”[504].
  În același timp, - adaugă Bernard Lazare, - „ovreii se arătară cei mai siguri ali¬ați ai burgheziei, - cu atât mai mult că, lucrând pentru ea, lucrau pentru ei înșiși, - și în toată Europa, ei fură în primul rând în mișcarea liberală, care, de la 1815 la 1848, se forță să stabilească dominația capitalismu¬lui burghez”[505], adică jidovesc.
  
  Revoluția din 1848. - După o preparare ascunsă de o jumătate de veac, în 1848, masoneria recuceri din nou puterea în Franța. Guvernul provizo¬riu revoluționar fu masonic. Dinunsprezece membri, noua erau francma¬soni[506].
  Această revoluție din 1848 fu, de altfel, peste tot, opera Francmasone¬riei jidovești.
  Iată ce scrie, un om de stat german, în decembrie 1865, lui G. Des Mousseaux:
  
  „Ovreii sunt foarte activi ca să ruineze fundamen¬tele societății noastre și să pre¬pare răscoale...
  De la recrudescența revoluționară din 1848, m-am găsit în relație cu un jidan care, din vanitate, trăda secretul societăților oculte cărora era asociat și mă avertiza, opt sau zece zile înainte,de toate revoluți¬ile care trebuiau să izbucnească într-un punct oarecare al Europei...
  Lui îi datorez convingerea neclintită că toate aceste mari mișcări ale popoare¬lor oprimate (?) sunt combinate de ojumătate de duzină de indivizi, care dau ordine societăților secrete din Europa întreagă.
  Pământul este burdușit sub picioarele noastre și jidovii dau un larg contingent acestor săpători de mine”[507].
  
  Iată, de altfel, ce spune un ovrei, care nu e mai pu¬țin vanitos decât acela despre care fu acum vorba:
  
  Jidovii nu fură străini marii mișcări ce zgudui toată Europa, în 1848; în unele țări, mai ales în Germania, ei ajutară să o prepare... Ei fură de aseme¬nea printre cei dintâi care au beneficiat de dânsa”[508].
  Același scriitor adaugă: „Ovreii fură, la această epocă, printre cei mai activi pro¬pagandiști. Îi găsim amestecați în mișcarea Tinerei Germanii; ei fură în mare număr în societățile secrete careformară armata luptătoare revoluționară, - în lojile maso¬nice, - adică în grupurile Carbonariei, - în Înalta-vânzare romană, - peste tot, în Franța, în Germania, în Elveția, în Austria, în Italia”[509].
  
  Și într-adevăr, - după cum am arătat mai sus, - Francmasoneria tulbură din nou Europa, pentru ca jidanii să poată dobândi, peste tot, drepturi de cetate.
  Astfel „în Austria,... israeliții deveniră cetățeni în 1848”[510].
  „La aceeași epocă, emanciparea lor fu efectuată în Germania, în Grecia, în Sue¬dia, în Danemarca”[511].
  În Englitera... tocmai în 1860, ei fură complet asi¬milați[512] cu ceilalți cetățeni en¬glezi”[513].
  Ungaria, legea ce naturaliza pe ovrei fu votată în 1867”[514].
  În 1870, căderea puterii temporare a Papilor făcu să dispară ultimul ghetto occidental”[515].
  
  Singure Rusia și România rezistară, până astăzi, mișcărilor liberaliste și revoluționare, - adică francma¬sonice sau, mai bine zis, jidovești.
  Dar în Franța, în 1848, Adunarea națională refuză să semneze ideile Gu¬vernului masonic.
  Atunci Francmasoneria legă, cu Louis Napoleon, intrigi care duseră la al doilea imperiu[516].
  Noul împărat, - refuzând după câtva timp să exe¬cute planul masonic în ceea ce privește religia[517], - văzu ridicându-se contra lui, toate forțele Puterii oculte. Astfel, Francmasoneria se opuse la reorganiza¬rea armatei[518], și, puțin după aceea, impe¬riul se dărâmă, strivit de Germania, - unde această socie¬tate secretă predicase patriotismul, pe când în Franța ea înălțase pacifismul până în slava cerului[519].
  Francmasoneria franceză ajunse, astfel, să pună mâna din nou pe pu¬tere, în 1870. Dar, se înnămoli în aventura Comunei din Paris[520], - după cum se afundase, un secol mai înainte, în jafurile și masa¬crele Teroarei.
  Revoluția începândă, avorta și fu respinsă.
  Curând însă după aceea, în 1871, ea știu să profite de divizarea france¬zilor în partide regaliste, bonapar¬tiste etc. și reuși să instaleze Republica, sub care Franța fu complet și definitiv robită Puterii oculte a jidanilor[521].
  
  TREI SISTEME SOCIALE DERIVATE DIN FRANCMASONERIA JIDOVEASCĂ[modifică]
  Ovreii au creat Francmasoneria, cu ajutorul căreia au zămislit Revolu¬ția franceză.
  Profitând de dezlănțuirea acestei teribile furtuni, ei au ajuns, pentru un moment, să distrugă autorita¬tea monarhică, - să pună mâna pe toate bogă¬țiile țării, - și să vatăme serios grandiosul edificiu al Bisericii catolice.
  În același timp, ei reușiră, - nu numai să pă¬trundă, în masă, în Franța, - dar chiar să dobân¬dească acolo drepturi de cetățenie.
  Totuși, evenimentele se întoarseră, fără voia lor, astfel că dominația le scăpă din gheare, - că proprieta¬tea nu intră toată în buzunarele lor, - și că Biserica creștină se ridică din nou în picioare.
  Visul talmudic era deci compromis.
  Israel nu ajunsese, - cum sperase el, - nici stăpâ¬nul omenirii, nici pro¬prietarul pământului și nici nu izbutise să sugrume pe dușmanul său de moarte, creștinismul.
  Îi veni atunci în minte, lui Iuda, o idee, - mai mult decât infernală, - adică, să facă să lucreze toate națiile la propria lor ruină și la propria lor nimi¬cire.
  Ș iată cum:
  Omenirea, care de douăzeci de veacuri, a primit o educație creștină și care a ajuns la o dezvoltare intelectuală și materială nemaipomenită până acum, - simte trebuința să posede o formulă politico-econo¬mică, potrivită moralei eterne a lui Hristos și, în același timp, care să se adapteze la nevoile actuale, adică la realizarea necesitaților ei instinctive, de dominație și de proprietate. De aceea, mulți oameni de valoare au căutat și caută încă, cu sârguință, un asemenea model.
  Dar jidovii s-au grăbit să le-o ia înainte și au reu¬șit astfel să devieze mersul progresiv al lumii, în profi¬tul Cahalului lor.
  Ei inventară deci, unul după altul, două sisteme sociale, politico-economice (dominați & proprietate) și anume: un Fals-liberalism și un Pseudo-Socia¬lism, zis Marxism după numele autorului, ovreiul K. Makx. Acestor două sisteme, se alipi un al treilea, Anarhismul, care le constituie un fel de coadă veninoasă.
  Într-o altă publicație[522], am arătat în ce consistă aceste sisteme jidovești. Nu vom mai reveni deci asupra întocmirii lor, - și ne vom mulțumi să adu¬cem aici mărturisirile câtorva ovrei, ce vin să sprijine spusele noastre.
  
  I - Liberalismul jidovesc[modifică]
  Acest fals liberalism derivă din Francma¬sonerie și se adresează burgheziei. El a fost adoptat de toate guvernele care sunt, mai mult sau mai puțin, maso¬nice.
  Adepții acestui sistem, - pe care îi vom numi libe¬raliști pentru ca să-i distingem de adevărații liberali creștini, - voiesc:
  
  1. Să distrugă monarhiile, căci monarhii sunt apărătorii naturali ai po¬poarelor în contra întreprinde¬rilor jidanilor, - și să le înlocuiască, cel puțin pentru moment, prin Republici, în care cei ce guvernează să fie ușor de cumpărat[523].
  De altfel, scopul de căpetenie, către care tinde ovreimea, este să reali¬zeze o Republică universală sub dominația lui Israel (vezi anterior), care va ajunge astfel stăpânul lumii întregi. Sub masca pseudo-liberalismului, ome¬nirea va îndura o împărăție cu mult mai despotică decât cele ce s-au văzut până acum, - o adevărată tiranie, analoagă cu aceea ce omul impune dobi¬toacelor[524], și conformă cu prescrip¬țiile Talmudului.
  2. Liberaliștii voiesc să dea jidovilor toate bogăți¬ile țărilor creștine, adu¬când popoarele în stare de proletariat, - adică într-un fel de robie, în care omul nu mai muncește decât pentru folosul lui Israel.
  3. Liberaliștii francmasoni mai voiesc, - și chiar înainte de toate, - să alunge creștinismul din educația națiilor.[525]
  De altfel, această turbare furioasă a liberaliștilor, de a persecuta Bise¬rica, se explică foarte bine prin originea judaică a sistemului lor.
  Iată ce zice, în această privință, jidanul Bernard Lazare:
  În istoria liberalismului modern, - în Germania, în Austria, în Franța, în Italia, - ovreiul a jucat un mare rol. Liberalismul a mers mână-n mână cu anti-clericalismul, și ovreiul a fost desigur anticleri¬cal. El a împins Kultur Kampf-ul în Germania, - el a aprobat legile (de persecuție religioasă) ale lui Ferry în Franța...
  Din acest punct de vedere, este exact a zice că ovreii liberali au decreștinat, - sau cel puțin au fost aliații celor ce au condus decreștinarea...
  Liberalismul anticlerical răpune vechiul Stat creștin”[526].
  
  II - Socialismul ovreiesc[modifică]
  Acest pseudo-socialism, - care vrea să se ser¬vească de popoarele aduse de liberalism în starea de mizerie proletară, - are ca țintă:
  1. Să ia goimilor ceea ce le-a mai rămas, mai ales pământul - pe care sis¬temul liberalist n-a putut să-l răpească în totalitate - și să-l predea jidovilor, în adevăr, dacă aceștia au căpătat, grație liberalismului, tot capitalul indus¬trial și agricultor, - ei n-au putut pune mâna decât pe o parte din capitalul funciar.
  Or, socializarea tuturor proprietăților nu este altceva decât darea lor, ca plocon, conducători¬lor Statului socialist,... adică ovreilor.
  Și, ca să nu mai rămână nici o îndoială că toate aceste bogății vor intra în buzunarul lui Iuda, să ascultăm ce zice Bernard Lazare:
  
  În ce privește Partidul Socialist, ovreii contribu¬iră, cu putere, la organizarea lui. Mabx și Lassalle în Germania, - Aaron Liberman și Adler în Austria, - Dobrogeanu-Gherea în România, - Gompars, Kahn, Lion, în Statele Unite ale Americii, - fură sau sunt încă directorii sau inițiatorii acestui partid”.
  Bernard Lazare mai citează, printre jidanii condu¬cători ai socialismului, pe James Cohen (Dane¬marca), - pe Neumayer (Austria), - pe Fribourg, pe Loeb, pe Haltmayer, pe Lazare Levi, pe Armand Levi (Franța), - pe Singer, pe Bernstein, pe Leo Frankel (Germania), pe Cohen (Englitera), - pe Coenen (Belgia) etc., etc.[527]
  Astfel se vor îndeplini proorocirile Talmudului.
  2. Socialiștii mai voiesc să suprime definitiv orice urmă de creștinism. În adevăr, pecetea ce înfierează socialismul, - analoagă cu aceea ce carac¬terizează liberalismul, - este o teroare satanică în contra creștinilor[528], - ceea ce se explică ușor, prin faptul originii talmudice a acestor două sisteme.
  De altfel, de vreți să știți dacă o doctrină este sau nu jidovească,... nu aveți decât să căutați dacă este sau nu, îndreptată împotriva creștinismului:
  Iată ce scrie, în această privință, jidanul Bernard Lazare:
  
  „Ovreii dădură arme celor ce combăteau crești¬nismul și, în asalturile da

  Share

  Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
• Breb 21.11.2014 03:15

  Intre javre (Masoneria) si jigodii (Ortodoxia) sa speram ca "Ein Mann Ein Wort" ne va scapa de ambele atrocitati

  Share

  Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii de pe facebook