Marile companii japoneze oferă primele majorări salariale din 2008

Marile companii japoneze, de la Toyota şi Honda la Panasonic şi Toshiba, au acordat primele măriri de salariu din 2008 angajaţilor din Japonia, dar acestea vin chiar înainte de majorarea taxei pe vânzare de la 5% la 8% începând din aprilie, conform Mediafax .
Astfel, companiile japoneze încearcă să sprijine programul de reformă economică promovat de premierul Shinzo Abe, care speră că măririle de salariu vor stimula consumul, transformând revigorarea industriei şi profiturile mai mari ale exportatorilor într-o creştere economică mai puternică, acest program revitalizând deja industriile de export prin deprecierea yenului, ceea ce a consolidat competitivitatea produselor japoneze pe piaţa globală.
Principalii beneficiari ai deprecierii monedei au fost producătorii auto japonezi, care au înregistrat creşteri puternice ale profiturilor în ultimele 12 luni, Guvernul cerând marilor companii să majoreze salariile.
Miercuri, cel mai mare producător auto din lume, Toyota, a anunţat o majorare salarială medie de 2.700 yeni (26 de dolari) pe lună pentru angajaţii care fac parte din sindicat începând din aprilie, cu 0,8% faţă de remuneraţia din anul financiar 2013-2014, care se va încheia la 31 martie.
Deşi majorarea salariului de bază e destul de mică, Toyota a acceptat cererea sindicatului de a creşte bonusurile şi primele primite în acest an de angajaţi la un nivel mediu de 2,44 milioane yeni (circa 23.000 de dolari), echivalentul a aproape 7 salarii medii lunare.
De asemenea, Toshiba a anunţat prima majorare a salariilor începând din 2008, de 1.000 - 2.000 yeni (până la 20 de dolari), Honda a majorat salariile angajaţilor în medie cu 2.200 yeni (21,4 dolari) şi va plăti în acest an bonusuri echivalente, în medie, cu aproape şase salarii lunare, Nissan, partenerul de alianţă al grupului Renault, va acorda din aprilie salarii crescute în medie cu 3.500 yeni (34 de dolari) şi bonusuri echivalente cu 5,6 salarii medii lunare, iar Panasonic, deşi a înregistrat în ultimii ani pierderi de câteva miliarde de dolari, a convenit o majorare de 2.000 de yeni (aproape 20 de dolari) a salariului mediu.
Începând de la 1 aprilie, Guvernul japonez va majora taxa pe vânzare de la 5% la 8%, încercând să pună cea mai mare datorie de stat din lume pe o pantă descendentă, după mai mulţi ani de creştere a cheltuielilor publice pe programe de stimulare a creşterii economice, având în vedere presiunile tot mai mari exercitate de îmbătrânirea populaţiei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)