Marius Urzică nu mai este antrenorul naţionalei masculine de gimnastică

Antrenorul Marius Urzică a decis să părăsească echipa naţională masculină de gimnastică în favoarea unui contract în Qatar, preşedintele FRG, Adrian Stoica, declarând, luni, pentru Mediafax, că "este o lovitură şi lotul a rămas descoperit".
"Am decis să plec, este decizia mea, atât pot să spun în acest moment. Va fi un contract pe durată nedeterminată cu federaţia din Qatar, cu Comitetul Olimpic de acolo, care se va reînnoi anual şi, din ce ştiu în prezent, voi lucra şi cu juniorii şi cu seniorii. Este şi fostul coleg de echipă acolo, Răzvan Şelariu", a spus Marius Urzică.
El a precizat că nu a decis încă data plecării din cauză că aşteaptă cererea de trecere în rezervă de la Dinamo Bucureşti:
"Mi-am depus cererea de trecere în rezervă, aştept să se soluţioneze. Am nevoie de această soluţionare, pe care o voi trimite federaţiei din Qatar, iar apoi ei vor trimite viza şi totul se va decide privind plecarea din acel moment".
La rândul său, preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat că plecarea lui Marius Urzică "este o lovitură dură şi lasă un gol în colectivul tehnic":
"A fost şi a vorbit cu mine, mi-e greu să spun ceva acum. A făcut cerere de trecere în rezervă de la Dinamo Bucureşti. Aş prefera să nu spun prea multe. Decât să lucreze la Dinamo la juniori, a ales să plece pe bani mai mulţi într-o ţară străină. Avem mai degrabă talent la a distruge lucrurile, nu la a construi. Cert este că ne-a lăsat descoperiţi, a lăsat un gol în colectivul tehnic şi e o lovitură dură, pentru că fiecare piesă contează".
Preşedintele FRG a mai afirmat că se află în căutări în privinţa completării poziţiei de antrenor deţinută de Marius Urzică, care se afla la lotul naţional din 2009.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)