Marţi, grevă japoneză a principalului sindicat din TVR

Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), a declarat că începând de marţi angajaţii TVR vor intra în grevă japoneză, aceştia protestând, printre altele, faţă de decizia de reducere a timpului de lucru de la 8 la 6 ore.
, a declarat luni Dragoş Bocanaciu.
, a spus acesta.
Pe de altă parte, Bocanaciu a precizat că angajaţii TVR solicită renunţarea "total, fără nici o excepţie" la contractele de colaborare, drepturi de autor, convenţii civile şi PFA-uri.
, a mai precizat acesta.
"Oamenii, când vor veni la serviciu, cei care vor simţi nevoia să fie alături de noi şi să se dovedească îngrijoraţi pentru locurile lor de muncă, vor purta o banderolă albă în semn de protest.
Este singurul mod în care, potrivit legii, putem să ne manifestăm în momentul de faţă nemulţumirea faţă de intenţiile administraţiei"
, a declarat luni Dragoş Bocanaciu.
"Nu vrem să se apeleze la acea decizie avizată favorabil de Comitetul Director, adică de reducere a timpului de lucru şi automat a câştigurilor salariale.
Este o măsură care probabil că urmează să fie discută şi, să sperăm noi, respinsă în Consiliul de Administraţie care este programat miercuri.
Aceasta este principala solicitare, pentru că o astfel de decizie nu poate fi luată decât după nişte consultări cu sindicatul, potrivit legii. Aceste consultări încă nu au fost făcute"
, a spus acesta.
Pe de altă parte, Bocanaciu a precizat că angajaţii TVR solicită renunţarea "total, fără nici o excepţie" la contractele de colaborare, drepturi de autor, convenţii civile şi PFA-uri.
"Pentru că noi nu suntem ca alte instituţii media ca să apelăm la aceste contracte de muncă mascate, cum le numesc eu, care sunt foarte des folosite în alte instituţii de presă"
, a mai precizat acesta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)