ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Fosta jucătoare de tenis Martina Hingis, acuzată de soţul ei, Thibault Hutin, de violenţă conjugală, a fost interogată, săptămâna trecută, de poliţia cantonului elveţian Schwytz, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de AFP.

"Cele trei persoane vizate de plângere au fost interogate săptămâna trecută. Noi am făcut un raport care a fost transmis justiţiei", a declarat purtătorul de cuvânt.

Francezul Hutin a depus plângere împotriva Martinei Hingis, împotriva mamei jucătoarei elveţiene, Melanie Molitor, şi împotriva prietenului acesteia din urmă.

La finalul lunii septembrie, Hutin, care practică echitaţia, a alertat poliţia din Schwytz, unde locuia cuplul, afirmând că a fost "bătut şi zgâriat" de soţia sa şi de mama ei vitregă.

"Am fost educat să nu lovesc femeile. Am încercat să mă apăr", dar Mario Widmer, prietenul soacrei sale, l-a "lovit cu un DVD reader". "Au vrut să mă omoare. Sunt şocat, nu am crezut că se poate ajunge atât de departe", a declarat victima, pentru cotidianul Blick.

Martina Hingis are 33 ani și  s-a căsătorit cu Thibault Hutin în decembrie 2010.

Hingis, fostă numărul 1 mondial, s-a retras prima dată din activitate în 2003, la 22 de ani, din cauza accidentărilor repetate.

Ea a revenit în circuit în 2006, dar nu a mai ajuns niciodată în topul WTA. S-a retras din nou în 2007, după ce a fost depistată pozitiv cu cocaină la Wimbledon.

Hingis a susţinut tot timpul că este nevinovată.

În acest an, ea a decis să-şi reia activitatea sportivă, în proba de dublu.