ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR) găzduiește joi seara un eveniment dedicat comemorării a 300 de ani de la martiriul marelui voievod Constantin Brâncoveanu și al celor patru fii ai săi. Protagoniști vor fi rapsodul Ion Crețeanu din Voineasa și jurnalistul și scriitorul Miron Manega.

Recitalul, pe parcursul căruia rapsodul se va acompania la cobză, va cuprinde Balada lui Constantin Brâncoveanu, precum și cântece culese din fostul județ Romanați, zona de baștină a domnitorului, informează Agerpres.

Alternativ cu prestația rapsodului, Miron Manega va face o trecere în revistă a contextului istoric în care a domnit Constantin Brâncoveanu, precum și o expunere comparativă a celor trei voievozi care au fost sanctificați, la începutul anilor '90, de Biserica Ortodoxă Română: Ștefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu și Grigore al III-lea Ghica.
Scriitorul va vorbi despre vechimea cobzei, despre "pedigree-ul" instrumentului și al elementelor de recuzită vestimentară ale rapsodului, adevărate piese de patrimoniu, precum și despre locurile de unde Ion Crețeanu și-a cules cântecele, potrivit MNȚR.

Evocarea va avea loc cu o zi înaintea comemorării laice și a pomenirii creștine a voievodului Constantin Brâncoveanu, cel care a adus Țării Românești 25 de ani de pace, într-o perioadă de mare presiune politică și militară asupra principatului, venită din partea a trei imperii: otoman, habsburgic și țarist.

Martiriul lui Constantin Brâncoveanu a avut loc pe 15 august 1714, la Istanbul.