Martor în Dosarul Alinei Bica: Fosta şefă DIICOT, PRESATĂ de "Elena" şi de "Dorin"

Postul România TV a prezentat o declaraţie pe care o atribuie unui martor din dosarul Alinei Bica în care acesta dezvăluie că fosta şefă DIICOT era presată de "Elena" şi de "Dorin".
Martorul susţine că Bica, la rândul ei, făcea presiuni uriaşe asupra şefei ANRP, Dorina Danielescu, pentru ca aceasta să convoace de urgenţă comisia pentru retrocedări.
"Îmi amintesc că într-o dimineaţă, în luna decembrie 2011, am plecat spre ANRP şi în drum am fost rugat de Dorina Danielescu să o preiau şi pe dumneaei. Cu această ocazie am constatat că la dânsa, la prima oră a dimineaţii, se afla doamna Bica Alina Mihaela, care era foarte nervoasă şi chiar speriată, încercînd să o convingă pe Dorina Danielescu să convoace cât mai repede comisia.
Am fost rugat de Dorina Danielescu să asist la discuţie, iar în cadrul acestei discuţii s-a ridicat tonul, s-au făcut reproşuri şi doamna Bica Alina Mihaela, la un moment dat, a avut următoarea remarcă: "Cum pot eu să mă duc la Elena şi să-i spun că am pus o dezaxată la ANRP?". Pe fondul acestor discuţii extrem de tensionate, am încercat să încetez această discuţie şi să o preiau pe Drina Danielescu, sp mergem la serviciu, întrucât Bica Alina Mihaela, din punctul meu de vedere, începuse să facă presiuni. Din acea discuţie a rezultat, indirect, că dacă nu este convocată comisia cei doi, în special Bica Alina Mihaela, vor avea de suferit grav din partea altor persoane, în acest context menţionând un nume "DORIN", precizând "Voi chiar nu înţelegeţi că-mi rup capu' ăştia dacă nu e convocată comisia?". Am întrebat cine anume, dar nu a vrut să spună", ar fi declarat martorul în faţa procurorilor DNA.
Alina Bica este arestată preventiv într-un dosar în care este suspectată de nereguli în cazul unor retrocedări.
În spatele gratiilor se află şi fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, şi el implicat în scandalul retrocedărilor ilegale.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)