Martor ocular la sfârșitul unei dinastii

În vara anului 1918, în subsolul unei case dintr-un oraş rusesc, în doar câteva minute se sfârşea o dinastie care a dăinuit mai bine de trei secole, toţi membrii familiei imperiale ruse fiind ucişi de gloanţele bolşevicilor, iar odată cu ei a pierit nu numai o tradiţie, ci şi Rusia veche, o Rusie care, în ciuda neajunsurilor sale, era totuşi încă o ţară civilizată, relatează historia.ro.
Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.
În martie 1917,situaţia din ce în ce mai dificilă de pe front, împreună cu mulţi ani de injustiţie şi nemulţumiri populare, a dus la abdicarea forţată a Ţarului rus Nicolae II, iar Ţarul a fost înlocuit de un guvern provizoriu care era decis să continue războiul, dar pierderile continue pe front şi frica unui avans german către Moscova a distrus şi ultima fărâmă de sprijin popular pentru război, subminând astfel autoritatea guvernului provizoriu și, în acest context, germanii au făcut tot posibilul pentru a-i sprijini pe revoluţionarii ruşi ce urmăreau preluarea puterii: astfel, nemţii vor facilita transportul lui Lenin din Elveţia către Rusia – în faimosul tren blindat – în speranţa că acesta va reuşi să dea jos guvernul şi, odată ajuns la putere, să încheie armistiţiul. Germanii au câştigat pariul: în noaptea de 6-7 noiembrie bolşevicii preiau puterea la Sankt Petersburg, iar în Rusia izbucneşte războiul civil între revoluţionarii lui Lenin (Roşii) şi anti-bolşevici (Albii) și câteva luni mai târziu, în martie 1918, regimul comunist semnează tratatul de pace de la Brest-Litovsk, scoţând Rusia din război cu preţul unor pierderi semnificative.
Între timp, Ţarul şi familia sa trăiau ca prizonieri politici în apropiere de fosta capitală imperială, fiind apoi mutaţi mai departe de front, către Munţii Ural, ajungând – în primăvara anului 1918 – în oraşul Ekaterinburg, unde cei şapte membri ai familiei şi cei câţiva servitori care îi însoţeau au fost închişi în Casa Ipatiev și erau păziţi cu stricteţe de agenţii regimului bolşevic. Spre mijlocul lunii iulie, bolşevicii au detectat o ameninţare: un contingent ceh al armatei Albe se apropia de Ekaterinburg şi exista riscul ca acesta să urmărească eliberarea familiei imperiale, astfel că la primele ore ale zilei de 17 iulie, Ţarul, soţia, copiii şi servitorii săi au fost duşi în pivniţa Casei Ipatiev şi executaţi.
Pavel Medvedev, unul dintre soldaţii însărcinaţi cu paza familiei imperiale, descrie ce s-a întâmplat:
Citește continuarea AICI.

„În seara de 16 iulie, între orele 19-20, când tura mea tocmai începuse, comandantul Iurovski [şeful brigăzii de execuţie] mi-a ordonat să iau toate revolverele Nagant de la gardieni şi să i le aduc. Am luat 12 revolvere de la santinele, precum şi de la alţi gardieni, şi le-am dus în biroul comandantului. Iurovski mi-a spus «Trebuie să-i împuşcăm pe toţi în noaptea asta; aşa că anunţă-i pe gardieni să nu se alarmeze dacă aud focuri de armă.» Am înţeles, astfel, că Iurovski îşi pusese în minte să-i împuşte pe toţi membrii familiei Ţarului, precum şi pe doctorul şi servitorii care locuiau cu ei, dar nu l-am întrebat unde sau de către cine fusese luată această decizie... La circa 10 seara, conform cu ordinul lui Iurosvski, i-am informat pe gardieni să nu se alarmeze dacă aud focuri de armă.”
Citește continuarea AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)