ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!




Cei 10 medici şpăgari de la Spitalul de Arşi din Bucureşti şi-au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică la casele lor după ce Tribunalul Bucureşti a amânat pentru duminică pronunţarea în cazul solicitării de arestare preventivă.

Medicii au fost reţinuţi 24 de ore de procurori în cursul zilei de vineri, sâmbătă ei fiind prezentaţi în faţa judecătorului.

Aici lucrurile s-au complicat pentru că audierile de la Tribunal s-au prelungit până spre miezul nopţii iar magistratul a anunţat că va da o decizie duminică.

Astfel, cei 10 medici au fost lăsaţi să plece spre case, însă tremură la gândul că pot reveni în arest.

Decizia Tribunalului Bucureşti este executorie, însă nu şi definitivă, ea putând fi atacată cu apel.