Medicul Şerban Brădişteanu, achitat de acuzația că a primit mită 4 milioane de euro înaintea unei licitații pentru echiparea spitalelor-penitenciar

Medicul Şerban Brădişteanu a fost achitat, de Tribunalul București, în dosarul în care este acuzat că că ar fi primit mită patru milioane de euro înaintea unei licitaţii pentru echiparea spitalelor-penitenciar și pentru abuz în serviciu. Decizia a fost luată în baza articolului 11, raportat la articolul 10 din Codul de procedură penală, stabilind în cazul uneia dintre faptele de care a fost acuzat de procurorii anticorupţie că aceasta nu există şi în cazul celeilalte, că îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
Procurorii DNA pot ataca verdictul la Curtea de Apel Bucureşti.
În acest caz, o altă instanță a Tribunalului București a dat aceeași soluție, în decembrie 2009, arătând că infracţiunea de abuz serviciu de care a fost acuzat Şerban Brădişteanu nu există, în timp ce pentru a doua acuzaţie ce i-a fost adusă lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
DNA l-a acuzat pe medicul Șerban Brădișteanu, numit în 2001 ca preşedinte al comisiei de licitaţie organizate pentru achiziţionarea de echipamente medicale de înaltă performanţă în vederea dotării unor unităţi sanitare din reţeaua Direcţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a Spitalului "Profesor dr. Constantin Angelescu", că ar fi primit o mită de jumătate de milion de dolari şi o alta, în mai multe tranşe, de trei milioane şi jumătate de euro, toţi banii fiind daţi de o firmă austriaco-elveţiană ce distribuie produse medicale, CC Med AG.
În schimbul banilor, senatorul PSD din perioada 2000-2004 ar fi facilitat companiei câştigarea unei licitaţii pentru echiparea spitalelor penitenciar din România, procedură desfăşurată în anii 2001-2002.
Șerban Brădișteanu este considerat una dintre cele mai luminate minți ale medicinii românești actuale. Este primul medic din România care a realizat un transplant de cord, este doctor în științe medicale, cercetător științific de gradul I și șeful Secției Clinică Chirurgie și vase mari la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.
Sursă foto: ADEVĂRUL

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)