ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Sâmbătă, 30 noiembrie, la Timişoara va avea loc premiera primei opere rock simfonice româneşti, "Meşterul Manole". Compusă de legendarul muzician Ioji Kappl, pe un libret de Victor Cârcu (ambii făcând parte cândva din "distribuţia" Phoenix), această producţie muzicală beneficiază şi de implicarea Orchestrei Filarmonice Banatul din Timişoara, dirijor Radu Popa, a mezzosopranei Mihaela Ispan şi a baritonului Dan Pataca. Invitaţi speciali, alţi foşti membri ai trupei Phoenix: Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan "Ţăndărică".

Povestea acestei opere rock începe de fapt la începutul anilor '70. În 1973, proiectul "Meşterul Manole" (versuri Victor Cârcu) a fost blocat de cenzura comunistă. În 2008, Kappl a reluat proiectul muzical şi a reînceput colaborarea cu Cârcu.

Concertul va începe la ora 19.00, Sala Capitol din Timişoara. Biletele costă 50 de lei.

Într-un interviu acordat site-ului pressalert.ro, Joji Kappl a declarat: "Este prima operă rock simfonică română, scriem istorie. Avem planuri să mergem şi la Cluj, şi la Curtea de Argeş, şi la Bucureşti şi chiar peste hotare. Materialul include părţi rock şi în majoritate părţi simfonice”.