ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Vocalistul trupei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu, a ieşit din coma indusă, iar starea lui generală s-a ameliorat, potrivit Lianei Gorun, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Starea pacientului este ameliorată, nu mai este în comă, nu mai depinde de aparatul de respiraţie artificială, este detubat şi respiră spontan. Funcţia cardiacă este îmbunătăţită, însă există încă riscurile unor complicaţii care pot rezulta în urma infarctului şi cele care pot apărea în urma ventilaţiei mecanice.

La puțin timp după afirmațiile purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara, Mihai Câmpineanu a fost sedat și intubat din nou, deoarece nu poate respira singur, din cauza unor complicații.

Michi, așa cum este poreclit artistul, a fost internat într-un spital din Timișoara, după ce a făcut infarct la sfârșitul unui concert susținut sâmbătă în orașu de pe Bega.