Micul Iisus trebuie ARUNCAT în magazie. Tradiţia întreruptă brutal din pricina corectitudinii politice

În fiecare an, în luna decembrie, Consiliul din regiunea franceză Vandeea instalează în holul de la intrare scena Naşterii Domnului, înfățișând Ieslea din Betleem. Anul acesta, însă, tradiția va fi întreruptă brutal de intervenția corectitudinii politice, conform evz.ro.
Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Fecioara Maria, Micul Iisus, Iosif, magii, păstorii vor trebui băgați în magazie. Tribunalul administrativ din Nantes a decis că Scena Nașterii este „simbol religios”, incompatibil cu „principiul neutralității serviciului public”.
Acțiunea în justiție a fost depusă de federația „Gândirea Liberă”: „Este vorba de o scenă a Naşterii Domnului, deci un simbol religios, al unei religii anume”, a declarat președintele regional al ONG-ului, citat de Le Figaro.
„A priori, ea nu respectă ceea ce trebuie să fie neutralitatea clădirilor publice, deci ale Statului și nu respectă libertatea de conștiință a cetățeanului care, mergând la Consiliul Regional, vede că i se impune o emblemă religioasă și caracterizată ca atare”, a adăugat șeful regional al „Gândirii Libere”.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)