Miercuri va fi anunţat noul prefect de Buzău

Marţi seara, la comandamentul de iarnă de la MAI, vicepremierul Gabriel Oprea, ministru interimar al Afacerilor Interne, i-a propus premierului Victor Ponta destituirea prefectului de Buzău, Gabriel Baltă, înlocuirea acestuia din funcție urmând să aibă loc miercuri, potrivit primului ministru.
"Vreau și în teritoriu toată lumea să-și facă datoria și vreau mai multă competență. Pe cei care își fac treaba o să-i laud, pe cei care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor îi înlocuim. La Buzău, înțeleg că lucrurile nu au mers bine, la propunerea ministrului de Interne, mâine (n. r — miercuri) o să numim un alt prefect la Buzău capabil să facă față la aceste încercări și este valabil pentru toți ceilalți reprezentanți ai MAI și ai Guvernului(...)", a precizat premierul.
Marţi seara, vicepremierul Oprea a anunţat că elicopterele IGAv al MAI vor continua misiunile de intervenție și a precizat că a ordonat șefilor de unități să fie în măsură să mobilizeze în teren cât mai rapid rezerva de aproximativ 16.000 de oameni pe care o are la dispoziție.
''Continuăm misiunile de intervenție aeriană cu elicopterele Inspectoratului General de Aviație a MAI. Am ordonat azi ridicarea a 3 elicoptere — 2 de tip SMURD și unul de capacitate mare, care au operat în județele Brăila, Buzău și Galați. Timp de două zile aceste aeronave au intervenit pentru salvarea a 40 de persoane aflate în situații critice. Pentru sprijinirea persoanelor din localitățile izolate s-a pus la dispoziția prefecților, a Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență toate resursele umane pe care le au la dispoziție unitățile de jandarmi și ISU local. În plus, am dispus să punem la dispoziția forțelor care acționează în teren mijloace logistice și aeriene (...) Am ordonat șefilor de unități ca în cel mai scurt timp să fie în măsură să mobilizeze în teren rezerva de aproximativ peste 16.000 de oameni, pe care o avem la dispoziție'', a precizat Oprea.
El a afirmat, de asemenea, că mai multe grupe de jandarmi montani s-au deplasat în localități izolate din Buzău cu medicamente și alimente pentru populație și a arătat că MAI are în intervenție 2.500 de polițiști, jandarmi și pompieri de la IGSU, atât pentru aceste misiuni prioritare, cât și pentru toate acțiunile planificate a se desfășura în sprijinul cetățenilor.
În acelaşi timp, el a subliniat colaborarea cu ministrul Mircea Dușa și a menționat că de miercuri aproximativ 20.000 de rezerviști vor putea fi implicați în acțiunile celor două ministere de intervenție în ajutorul oamenilor afectaţi de condiţiile meteorologice din ultimele zile.
''De la apariția situației de urgență, împreună cu colegii de la Apărare, Interne, ne-am corelat foarte bine. Cu domnul ministru Dușa am discutat în permanență, am dat ordine clare, sarcini clare și atât armata, cât și cei de la interne, jandarmi, polițiști, pompieri, ne-am făcut datoria. Cel mai important este că nu au murit oameni, iar avutul oamenilor l-am protejat. Și în continuare, de mâine, avem împreună cu MApN peste 20.000 de oameni în rezervă, care așteaptă să-și facă datoria și să gestionăm această situație de urgență'', a mai spus Oprea, la comandamentul de la MApN.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)