Începând de azi avem imensa onoare de a fi colegi de redacție cu marele nostru înaintaș, gazetarul Mihai Eminescu, ale cărui analize și editoriale impresionante sunt, de foarte multe ori, perfect valabile și astăzi.

Vom încerca să publicăm zilnic câte un articol scris de Eminescu cam în aceeași zi, din toamna veacului său, folosind ediția critică monumentală a Academiei Române întemeiată de Perpessicius și îngrijită de regretatul eminescolog Dimitrie Vatamaniuc, care la rândul său a reușit înainte de moarte să publice o Ediție Integrală Mihai Eminescu, în 11 volume, la Editura Național, pe care v-o recomandăm cu deosebită căldură. Nu trebuie să lipsească din nici un cămin românesc.

Volumele beneficiază de contribuția cea mai autorizată și îndreptățită în ceea ce privește îngrijirea lor și, în plus, prin această inedită apariție editorială se are în vedere o reunire în premieră a întregii opere a poetului, precum și ordonarea materialului scris, astfel încât să reiasă legătura dintre textele poetului, viața literară și mișcarea științifică europeană a momentului.

Ediția publicată de Editura Național restabilește ordinea în succesiunea volumelor și le tipărește după natura scrisului eminescian – poezie, proză, dramaturgie, lucrări științifice. Textele lui Eminescu sunt tipărite integral, fără imixtiuni în scrisul său, ediția aducând completări la volumele anterioare. Prezenta ediție Mihai Eminescu are ca text de bază ediția academică, inițiată și îngrijită de Perpessicius începând cu anul 1939, ediție ce se înscrie drept cea mai importantă realizare editorală consacrată unui scriitor român la sfârșit de secol. Aceasta reunește creația literară a poetului, poezia, proza și dramaturgia, la care se alătură – în ediția de față – publicistica și corespondența. Perpessicius a reușit, în 1963, după ani de muncă acerbă, să ducă spre lumina tiparului șase volume, care acoperă două secțiuni din opera poetului – poezia și literatura de inspirație populară. Apoi, marele critic a abandonat elaborarea ediției integrale, după ce și-a pierdut vederea în munca de uzură a descifrării manuscriselor.

Astfel, el a adresat, în 1963, o scrisoare deschisă către viitorul editor eminescian al anului 2000, în care menționează faptul că o viață de om nu ajunge pentru editarea întregii opere a lui Eminescu și că era îndoielnic că cititorul va putea avea pe masă, la acea dată, ediția „în multe volume, integrală și critică". Previziunea sa părea să se îndeplinească.

Ediția Vatamaniuc include traducerile, notele de curs și transcrierile, cu mare pondere, ca spațiu, în manuscrisele lui Eminescu și importante pentru stabilirea de relații cu opera originală și cunoașterea orizontului său intelectual.

Eminescu este, pe de altă parte, ziaristul cu cea mai mare deschidere spre presa străină, îndeosebi cea germană. Din suta de publicații străine, niciuna nu se găsește la bibliotecile din România. Acest neajuns a fost remediat, în mare parte, prin investigațiile întreprinse de domnul Acad. Dimitrie Vatamaniuc la Biblioteca Națională din Viena și la Biblioteca Națională din Paris.

Ținând cont de amploarea și de anvergura fără precedent ale acestei ambițioase ediții, pentru pregătirea căreia au fost necesari mulți ani de studiu și de muncă consecventă, ne permitem să anticipăm că viitorul nu va mai pune la dispoziția culturii românești, poate nu prea curând, poate niciodată, o altă ediție de asemenea proporții.

Eminescu se află în Mileniul al III-lea într-o situație care merită să rețină atenția atât a poporului său, pe care l-a iubit atât de mult, cât și a lumii întregi. S-a tipărit integral opera sa literară, științifică, traducerile, corespondența și s-au tipărit, prin grija academicianului Eugen Simion, și manuscrisele eminesciene. Perpessicius, inițiatorul primei ediții integrale a operei eminesciene, avea dreptate să afirme, în încheierea scrisorii deschise către editorul anului 2000, că fiecare dintr-înșii ne vom fi făcut, în felul său, datoria, se scrie în prezentarea Ediției.

Încercăm la rândul nostru să ne facem datoria, prezentând primul text, iată, din 23 septembrie 1881, publicat în ziarul Timpul, unde Eminescu era prim-redactor, un adevărat magister factotum, în care Românul Absolut își apără magistral și amuzant originea românească.

Îl puteți citi la rubrica de OPINII.

In Memoriam Dimitrie Vatamaniuc