ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


[caption id="attachment_75855" align="alignleft" width="291"]FOTO: turcescu.ro FOTO: turcescu.ro[/caption]

Fost ofiţer de contraspionaj în România comunistă, deputat, condamnat la închisoare cu executare în România capitalistă, proprietar de aerodrom în SUA. Aceasta este povestea lui Mihai Tânjală, pe care autorităţile române îl caută pentru a-l închide, în timp ce el stă bine-merci în America, potrivit unei anchete publicate de jurnalistul Robert Turcescu pe blogul său, citat de Hotnews.ro.

Jurnalistul, cel care în urmă cu câteva luni se auto-devoala drept locotenent-colonel al serviciului secret al Armatei, a publicat pe blogul său o investigaţie-fluviu despre un fost deputat PDSR urmărit de Poliţia Română pentru a-l trimite la închisoare după o condamnare pentru înşelăciune. Fugit în SUA, Tânjală este proprietar de aerodorm în Florida.

Cine e Mihai Tânjală:


Mihai Tânjală, ofiţer de contrainformaţii înainte de 1989.
După Revoluţie, a fost fondator al celebrei UM 0215 (mai cunoscută ca Doi şi-un sfert), deputat PDSR, om de afaceri controversat şi pretendent al unor despăgubiri cu titluri de proprietate având o valoare care bate spre 100.000.000 de euro a fost condamnat la cinci ani cu executare în România.
De la momentul pronunţării sentinţei, în decembrie 2011, a fugit în SUA şi acum este proprietarul unui aerodrom în Florida. N-a făcut nici o zi de închisoare. Tânjală spune că a revendicat proprietăţi de 100 de milioane de euro, dar s-a lovit de Crinuţa Dumitrean de la ANRP.

Mihai Tânjală a fost implicat într-o afacere cu o miză uriaşă, de peste 100.000.000 de euro. Dacă ne luăm după ceea ce afirmă el, unii ar fi putut obţine chiar şi dublul acestei sume dacă tranzacţia s-ar fi perfectat. E vorba despre deja clasicele tunuri cu titluri de proprietate.

În speţa despre care vorbeşte Tânjală, proprietăţile în cauză i-au aparţinut industriaşului Jakob Muschong, născut la Kikinda (sau Chichinda), o localitate din Banatul Sârbesc, dintr-o familie cu tradiţie în producţia de cărămidă.

Povestea acestor despăgubiri, aşa cum o relatează Tânjală în interviul pe care i l-a luat Robert Turcescu, e halucinantă. Turcescu a primit şi documente de la Tânjală în susţinerea unor afirmaţii, însă şi jurnalistul îndeamnă la rezerve faţă de unele dintre afirmaţiile lui Tânjală care nu pot fi probate.

Tânjală spune că a revendicat proprietăţi de 100 de milioane de euro de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), dar s-a lovit de piedici din partea fostei preşedinte a ANRP, Crinuţa Dumitrean, urmărită penal în dosarul în care a fost arestată şi Alina Bica, fost procuror-şef al DIICOT.

"Pământuri, case, despăgubiri în bani, pentru că unele dintre ele nu mai erau, au fost vândute de statul român, era vorba de nişte drepturi globale care se ridicau la nişte sume importante, mult peste 100.000.000 de euro", enumeră Tânjală proprietăţile pe care le-ar fi avut de luat.

Cine i-a pus lui Tânjală beţe în roate?

"Crinuţa Dumitrean împreună cu Mihai Priboi, nepotul lui Ristea Priboi, nu Priboi care a fost la SIE, ci băiatu' lu' frat-su, dar care era tot ofiţer acoperit. Am făcut greşeala să-l deconspir, chiar am scris în nişte documente că e ofiţer acoperit şi-au trebui să-l ia de acolo. (...) Era chiar şeful comisiei de acordare a despăgubirilor. Crinuţa Dumitrean îi cerea voie, nu putea să mişte de el, să-şi facă joburile ei, că trebuia să le facă pe ale lui SIE, prin Priboi Mihai", susţine el.

Din scenariul lui Tânjală nu lispeşte nici numele preşedintelui Traian Băsescu, pe lângă o înşiruire de servicii secrete. Mihai Tânjală susţine că nu a recuperat aceste drepturi, vinovată fiind "toată mafia din România, pentru că la aceste drepturi nu trebuia să ai acces daca nu erai în cărţi. Cele trei grupări, “gruparea de la Monaco”, respectiv “gruparea lui Basescu” şi “gruparea SIE” au făcut imposibil să te apropii de aceste lucruri."

"Vorbim despre un personaj condamnat definitiv la cinci ani de închisoare de instanţele româneşti, în decembrie 2011, dar care n-a făcut nici măcar o zi de puşcărie. El se află în SUA de aproape trei ani de zile, fiind proprietarul unui aerodrom în Florida. Marea întrebare rămâne de ce nu este extrădat în România nici măcar la trei ani distanţă de la condamnarea lui definitivă? Şi aş mai adăuga încă una: cine este, de fapt, acest Mihai Tânjală?", conchide  Turcescu.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews