Mii de americani au cerut, la Washington, stoparea programelor de spionaj ale NSA

Aproximativ 4.500 de persoane au demonstrat la Washington împotriva programului de monitorizare al Agenţiei de Securitate Naţionale (NSA), afișând mesaje precum ”Opriţi spionajul în masă”, ”Închideţi Big Brother”, ”Nu ne mai supravegheați”, ori ”Opriți spionajul”.
Manifestanţii au transmis Congresului și o petiţie, semnată pe internet de peste 575.000 de persoane, prin care solicită eliminarea”oricăror urme de îndoială cu privire la amploarea programelor de spionaj ale NSA” și ”stoparea minciunilor”.
Agenţia de Securitate Naţională se află sub o presiune tot mai mare, nu doar din partea cetățenilor americani, dar și din partea întregii lumi, după ce documentele furnizate de Edward Snowden au dezvăluit că SUA monitoriza 35 de lideri de pe mapamond.
Preşedintele Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz, a declarat joi că Uniunea Europeană (UE) ar trebui să suspende negocierile pentru încheierea acordului de liber-schimb cu Statele Unite, din cauza faptului că încrederea Europei a fost subminată de acest scandal de spionaj.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)