Militarii îndepărtaţi abuziv din Armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961 ar putea fi despăgubiţi

Ministerul Apărării Naţionale a supus dezbaterii publice un proiect de lege prin care se urmăreşte despăgubirea morală şi materială a fostelor cadre militare active, combatante în rândurile Armatei Regale Române, care au fost îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961, în completare la Legea nr. 226/2011.
În expunerea de motive, se precizează că în legislaţia actuală sunt considerate cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată, şi persoanele care au solicitat trecerea în cadrul disponibil al armatei, dar nu au beneficiat de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 433/1946 pentru crearea cadrului disponibil al Armatei, însă, "au existat situaţii în care trecerea în cadrul disponibil al armatei s-a făcut şi din oficiu".
În Legea nr. 226/2011, se consideră adre militare active, îndepărtate abuziv din Armată, persoanele care au fost trecute în rezervă sau direct în retragere, indiferent de gradul avut în momentul respectiv, pentru unul dintre următoarele motive:
a) convingerile moral-politice şi religioase ale cadrului militar ori apartenenţa politică a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;
b) statutul social rezultat din ocupaţia soţiei cadrului militar sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;
c) starea materiala a cadrului militar, a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;
d) existenţa în străinătate a unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, pâna la gradul al IV-lea inclusiv;
e) deţinerea de catre rudele cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, a unor funcţii importante la nivel de demnitar, înainte de instaurarea regimului comunist;
f) existenţa unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, care au fost condamnate sau arestate;
g) efectuarea de studii sau specializări, de către cadrul militar, în alte ţări decât Uniunea Sovietică;
h) refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist Român;
i) atitudini sau manifestări considerate ostile regimului comunist;
j) considerente etnice.
Legea prevedea ca fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din Armată, li se acordă o indemnizaţie reparatorie lunară, calculată prin aplicarea unui coeficient de 0,5 la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, începand cu luna următoare obţinerii calităţii de cadru militar activ, îndepărtat abuziv din Armată.
Fostele cadre militare active care au intrat în armată sau în comandamentele şi unităţile de jandarmi şi grăniceri până cel târziu la 30 decembrie 1947 şi care au fost îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961 din considerente politice, religioase, etnice sau sociale, au dreptul la reparaţii morale şi materiale, potrivit dispoziţiilor prezentei legi.
În expunerea de motive, se precizează că în legislaţia actuală sunt considerate cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată, şi persoanele care au solicitat trecerea în cadrul disponibil al armatei, dar nu au beneficiat de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 433/1946 pentru crearea cadrului disponibil al Armatei, însă, "au existat situaţii în care trecerea în cadrul disponibil al armatei s-a făcut şi din oficiu".
Uniunea Foştilor Ofiţeri Activi Oprimaţi Politic din România consideră că indemnizaţia reparatorie lunară, calculată prin aplicarea unui coeficient de 0,5 la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (1.111,5 lei) este insuficientă pentru a compensa suferinţele celor îndepărtaţi abuziv. Actul normativ în cauză prevede ca plata indemnizaţiei reparatorii lunare să se efectueze de către structurile financiar-contabile ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor Interne, pe baza hotărârilor pronunţate de comisiile constituite la nivelul acestora, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 226/2011, începând cu luna următoare obţinerii calităţii de cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată. Între timp, structurile de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, de la cele două ministere au ieşit din compunerea direcţiilor financiar-contabile, devenind entităţi separate, cu denumirea de case de pensii sectoriale.
În Legea nr. 226/2011, se consideră adre militare active, îndepărtate abuziv din Armată, persoanele care au fost trecute în rezervă sau direct în retragere, indiferent de gradul avut în momentul respectiv, pentru unul dintre următoarele motive:
a) convingerile moral-politice şi religioase ale cadrului militar ori apartenenţa politică a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;
b) statutul social rezultat din ocupaţia soţiei cadrului militar sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;
c) starea materiala a cadrului militar, a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;
d) existenţa în străinătate a unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, pâna la gradul al IV-lea inclusiv;
e) deţinerea de catre rudele cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, a unor funcţii importante la nivel de demnitar, înainte de instaurarea regimului comunist;
f) existenţa unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, care au fost condamnate sau arestate;
g) efectuarea de studii sau specializări, de către cadrul militar, în alte ţări decât Uniunea Sovietică;
h) refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist Român;
i) atitudini sau manifestări considerate ostile regimului comunist;
j) considerente etnice.
Legea prevedea ca fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din Armată, li se acordă o indemnizaţie reparatorie lunară, calculată prin aplicarea unui coeficient de 0,5 la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, începand cu luna următoare obţinerii calităţii de cadru militar activ, îndepărtat abuziv din Armată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)