ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu și reprezentanții Sanitas au convenit luni asupra mai multor subiecte de interes, precum identificarea soluțiilor privind veniturile personalului medical și susținerea demersurilor pentru deblocarea de posturi bugetate și vacante din sistemul sanitar, scrie Agerpres.

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăți, cele două părți au purtat mai multe discuții cu privire la extinderea contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate și la parcurgerea procedurilor legale care trebuie realizate de partenerii de dialog în colaborare cu Departamentul de dialog social din Ministerul Muncii, iar  Ministerul Sănătății a cerut direcțiilor de sănătate publică să înceapă demersurile de centralizare a tuturor posturilor vacante și bugetate care pot fi scoase la concurs în perioada imediat următoare, acțiunea fiind realizată cu avizul sindicatului reprezentativ din unitatea sanitară.

De asemenea, s-a stabilit ca la finalul săptămânii acesteia să aibă loc o întâlnire la care să participe reprezentanții Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor Publice și cei ai Federației SANITAS pentru stabilirea unui calendar de discuții cu privire la salarizarea personalului din sistem.

Din partea Ministerului Sănătății discuțiile au fost conduse de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, la întâlnire participând și ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea,  iar reprezentanții Ministerului Sănătății i-au asigurat pe partenerii de dialog social că instituția a făcut toate demersurile necesare și tot ceea ce a intrat în sfera sa de competență pentru a găsi soluții la revendicările cadrelor medicale.

"Ministerul Sănătății dorește să reamintească faptul că a fost rezolvată solicitarea de mărire a veniturilor rezidenților prin acordarea unei burse neimpozabile de 670 lei, ceea ce pentru rezidenții de anul I și II ar însemna aproape dublarea veniturilor", a precizat Ministerul Sănătății în comunicatul de presă.