ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ministrul Educaţiei a aprobat printr-un ordin noile cuantumuri ale burselor de merit olimpic internațional acordate elevilor premiați la olimpiadele școlare internaționale,  în conformitate cu prevederile HG pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Începând cu data de 1 ianuarie, noile cuantumuri ale bursei de merit olimpic internațional sunt: medalia de aur sau premiul I — 850 lei, medalia de argint sau premiul al II-lea — 637,5 lei, medalia de bronz sau premiul al III-lea — 425 lei.

Conform ordinului ministrului, de la 1 iulie, noile cuantumuri ale bursei de merit olimpic internațional sunt: medalia de aur sau premiul I — 900 lei, medalia de argint sau premiul al II-lea — 675 lei, medalia de bronz sau premiul al III-lea — 450 lei.

"Direcția Generală Educație și Învățare pe Tot Parcursul Vieții, Direcția Generală Învățământ în Limbile Minorităților, Direcția Generală Învățământ Superior, Direcția Generală Buget — Finanțe și Resurse Umane, instituțiile de învățământ superior de stat și particulare acreditate, inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București și unitățile școlare din învățământul preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin", precizează documentul.