ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţine că România are nevoie de mai mulţi absolveţi de studii superioare, el precizând că este de dorit o dublare a numărului absolvenţilor în următorii ani.

"Ar trebui să dublăm numărul de oameni pregătiţi cu studii superioare, să sprijinim instituţiile universitare serioase. Conform obiectivelor asumate de strategia Europa 2020, la nivel european media ar trebui să fie de 40 la sută tineri cuprinşi între 30 şi 34 de ani cu studii superioare. Pentru România este un obiectiv specific de 26,7 pentru că nu e fezabil să ajungem la 40 la sută", a declarat Pricopie în cadrul unei alocuţiuni susţinută la Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad.

Declaraţia lui Pricopie este cu atât mai surprinzătoare cu cât angajatorii se plâng că există un surplus de absolvenţi de facultate care nu îşi găsesc loc pe piaţa muncii după finalizarea studiilor.