Ministrul Mediului: După 1989, România și-a redus la mai puțin de jumătate emisiile de gaze cu efect de seră

În cadrul Summit-ului Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, desfășurat la New York, Attila Korodi, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice și vicepreședintele Adunării Națiunilor Unite de Mediu (UNEA), a declarat că România și-a redus, după 1989, la mai puțin de jumătate emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit Agerpres.
,România s-a aflat de la început în prima linie a luptei împotriva schimbărilor climatice. Țara noastră fost primul stat care în 2001 a ratificat Protocolul de la Kyoto, angajându-se să-și diminueze cu 8% emisiile de gaze cu efect de seră, față de anul său de referință, 1989', a spus Attila Korodi.
Peste 120 de șefi de stat și de guvern au insistat pentru acțiune imediată și fermă la Summit-ul Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, de la New York, summit-ul dorind să consolideze bazele pentru încheierea noului Acord Global în domeniul schimbărilor climatice, un acord cu valoare juridică care este așteptat să fie semnat în decembrie 2015, la Paris, și va intra în vigoare din 2020.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”
Recomandările noastre

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

Mai știe UE ce e Europa?

MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)