Ministrul grec de Finanţe: Ne descurcăm şi fără un nou împrumut. Dacă zona euro nu se va schimba, ea va muri

Ministrul de Finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, afirmă că nu se impune un nou împrumut în cazul țării sale. Asta în condițiile în care guvernul grec depune eforturi disperate pentru a debloca fondul de salvgardare, informează AFP.
"Una dintre condiții o constituie, însă, o importantă restructurare a datoriei", a afirmat Varoufakis, într-un interviu acordat Efimerida ton Sindakton, citat de Agerpres.
Întrebat dacă au existat discuții în culisele negocierilor cu privire la o reducere a datoriei, ministrul de Finanțe al Greciei a răspuns afirmativ.
Varoufakis îi caracterizează pe omologii europeni ca fiind "parteneri guvernați de frică cei care au provocat criza și "soluția" la criză, despre care întreaga lume știe, de fapt, că este instabilă și tinde să ducă la noi probleme", a adăugat Varoufakis.
Ministrul de Finanțe al Greciei a ținut să atenționeze că, "dacă zona euro nu se va schimba, ea va muri", adăugând că "nici o țară, nu doar Grecia, nu ar fi trebuit să se ralieze unui sistem monetar comun și inegal".
"Un lucru este să spui că noi nu trebuia niciodată că ne raliem zonei euro și altceva este să spui că va trebui să ieșim din ea", a precizat ministrul grec.
Atena așteaptă în momentul de față deblocarea părții rămase din fondul de salvgardare promis de FMI și UE, parte de care Grecia are nevoie pentru a evita incapacitatea de plată și o eventuală ieșire din zona euro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)