ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!




Prezentatorul postului Antena 3 a pierdut procesul pe care i l-a intentat şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu.

Livrare gratuita in 24 de ore!

Acesta s-a adresat instanţei după ce Badea l-a jignit în cadrul unei emisiuni, folosind apelative precum "ochelărică", "giumbix", "onanist", "penibil" și "slugă băsistă", arată Pagina de Media.

Mircea Badea a pierdut pe toată linia în disputa cu Georgescu, fiind găsit vinovat pe fond, la recurs şi la apel.

Prima instanţă care s-a pronunţat în această speţă a fost Judecătoria Sectorului 1, care l-a condamnat pe Badea la plata unor daune în valoare de 5.000 de euro. Recursul s-a judecat apoi la Tribunalul Bucureşti, care a menţinut sentinţa, reducând doar cuantumul daunelor, la 2.000 de euro.

În această săptămâna, prezentatorul Antenei 3 a pierdut şi apelul, ultima cale de atac, urmând a plăti despăgubirile stabilite de Tribunalul Bucureşti.