ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Jurnalistul Robert Turcescu a câștigat primul proces contra realizatorului tv Mircea Badea, la Primăria Sectorului 3, pentru amenințări și instigare la violență, dar sentința poate fi atacată cu apel. Astfel, Mircea Badea este obligat la plata sumei de 1 lei, daune morale, și, dacă decizia va rămâne definitivă, la anunțarea sentinței, pe cheltuiala sa, în trei ziare de largă circulație.

Robert Turcescu a intentat procesul după ce, în luna martie, Mircea Badea a afirmat următoarele, referindu-se la mai mulți ziariști, printre care Dan Tăpălagă, Mircea Marian, Sabin Orcan, Dan Turturică și Robert Turcescu:
Dacă aș trece pe un drum de munte și în stânga e o prăpastie și, așa, cu două degețele, se mai ține de o frunzuliță vreun propagandist d-ăsta abject, băsist hidos, oribil, putred, viermănos, d-ăsta (…) nu numai că nu îl ajut, mă întorc cu spatele și plec. (…) Dacă vreodată în această viață voi avea ocazia să le fac rău, o să le fac rău. Meticulos, încet și determinat.

După anunțarea sentinței, jurnalistul Robert Turcescu și-a exprimat speranța ca CNA să reconsidere statutul pamfletului de televiziune:
Nu vreau să se înțeleagă că țopăi de fericire, sau că mi se pare o victorie de trecut în istoria presei românești. Nici nu vorbim despre o decizie definitivă dar vorbim de o acțiune în instanță care a demonstrat că e posibil să încercăm și să reușim restabilirea unui spațiu de echilibru și decență în viața publică românească.

E motivul pentru care eu spun că justiția din România funcționează și, așa cum se poate vedea din decizia instanței în această speță, nu am încercat să-l aduc la sapă de lemn pe numitul Badea Mircea, cerându-i daune morale simbolice, de 1 leu, care au și fost admise de judecători. Ceea ce am încercat este o acțiune de sancționare a unor derapaje de limbaj și comportament pe care acest personaj le comite zi de zi, de foarte mulți ani pe micul ecran.

Este primul proces câștigat de cineva împotriva lui Mircea Badea pentru înjurăturile, amenințările și invectivele proferate sub acoperirea titulaturii de „pamflet”. Sper cu tărie că această formă de evitare a răspunderii în fața justiției, mă refer la „pamfletul de televiziune” să dispară din spațiul audiovizual în forma actuală și îndemn CNA să ia serios în discuție o astfel de temă.

Sursă foto și informație: paginademedia.ro