Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a fost amenințat de fiul lui Bercea Mondial să îşi retragă plângerea depusă pe numele lui - asta reiese din cercetările procurorilor DNA, care i-au chemat la audieri atât pe Mircea Băsescu, cât şi pe Florin Anghel, iar până la urmă, ambii au dat explicaţii în dosarul de şantaj, scrie Antena 3.

Însă înregistrările care arată că fratele președintelui ar fi cerut bani pentru eliberarea lui Bercea Mondial nu au ajuns nici ieri la procurori.

Mircea Băsescu a ajuns la audieri la DNA Constanţa în dosarul în care îi acuză de şantaj pe membrii familiei lui Bercea Mondial, iar potrivit procurorilor, Florin Anghel l-ar fi ameninţat de după gratii pe fratele preşedintelui să îşi retragă plângerea care a dus la încarcerarea lui.

Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, este urmărit penal pentru trei infracţiuni de şantaj, în acelaşi dosar în care Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, este acuzat de şantajarea fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu. Florin Anghel se află în acest moment în Penitenciarul Colibaşi, unde ispăşeşte o pedeapsă de 5 ani şi 3 luni într-o altă cauză.