Mircea Duşa: NATO să intensifice exerciţiile comune şi să le concentreze pe apărarea colectivă

Ministrul Mircea Duşa a afirmat, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO, că Alianţa trebuie să-şi intensifice exerciţiile comune şi să le concentreze pe apărarea colectivă, în scopul creşterii capacităţii de reacţie, informează MApN.
"În pregătirea Summit-ului de la începutul lunii septembrie, miniştrii aliaţi ai apărării au evaluat stadiul dezvoltării capabilităţilor de apărare şi au reconfirmat angajamentul pentru implementarea pachetului de măsuri de reasigurare în contextul crizei ucrainene", se arată în comunicatul transmis marţi de MApN.
În acest sens, pentru a răspunde în mod adecvat noii situaţii de securitate din regiune, ministrul român al Apărării naţionale, Mircea Duşa, a afirmat faptul că "Alianţa trebuie să-şi intensifice exerciţiile comune şi să le concentreze pe apărarea colectivă, în scopul creşterii capacităţii de reacţie a NATO", precizează sursa citată.
Ministrul a subliniat că România apreciază eforturile Alianţei de a demonstra unitate de acţiune şi solidaritate cu toate ţările membre. În plus, oficialul român a evidenţiat nevoia ca aliaţii să contribuie la adaptarea NATO pentru a răspunde noilor provocări din mediul european de securitate.
"Suntem angajaţi să contribuim la dezvoltarea capabilităţilor aliate şi să creştem anual resursele financiare alocate bugetului apărării", a declarat ministrul român, citat în comunicatul MApN.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)