ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Membrii Mişcării de Rezistenţă de la Pungeşti vor înfiinţa o organizaţie neguvernamentală prin intermediul căreia să rezolve în instanţă o serie de chestiunii legate de situaţia explorării gazelor de şist, informează Agerpres, citându-l pe Constantin Pâslaru, unul dintre liderii mișcării.

Am beneficiat de sprijin din partea mai multor asociaţii şi ONG-uri, cărora le mulţumim, dar este momentul să ne înfiinţăm propriul ONG fiindcă ne-am decis să mergem în instanţă pentru a reclama abuzurile autorităţilor locale şi judeţene, dar şi ale Jandarmeriei. Nu am fost lăsaţi să facem greva foamei, nu am fost lăsaţi să protestăm paşnic, aşa că este timpul să rezolvăm nemulţumirile noastre în instanţă.

Activiștii au anunțat săptămâna trecută că renunţă la greva foamei, și că vor anunța în scurt timp modul în care vor continua protestele faţă de decizia Chevron de a instala în perimetrul Siliştea prima sondă de explorare a gazelor de şist, contra voinței localnicilor.

Luni, Avocatul Poporului a anunțat că ancheta pe care o derulează la Pungești, referitoare la gravele incidente din ultimele 2 luni, continuă.