Modificări în Codul audiovizualului: Mai puțini copii în reclamele la alimente și încurajarea spălatului pe dinți

Membrii Consiliului Național al Audiovizualului au adoptat, marți, o decizie privind modificarea Codului audiovizualului, în urma căreia publicitatea la alimente va trebui să nu încurajeze consumul acestora prin folosirea în reclamă a minorilor între 3 și 15 ani. Prevedere va intra în vigoare la 6 luni de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial (MO).
„Dacă mă întrebați pe mine, nu este o interdicție totală, depinde foarte mult de creativitatea publicitarilor de a face spoturi și în aceste condiții, dar în principiu probabil că vom vedea mult mai puțini minori de până în 15 ani în reclamele la alimente Nu poți să îi pui peste noapte, ce s-ar întâmpla dacă toate televiziunile ar trebui să scoată toate reclamele în care apar copiii? Probabil că ar avea o foarte mare problemă, ei au niște contracte cu agențiile de publicitate ce nu au nicio legătură cu CNA-ul. În 6 luni au timp să facă alte reclame, să comande altele, să mai taie din astea, nu știu", a declarat membrul CNA Radu Herjeu, pentru Agerpres.
O altă modificare în Codul audiovizualului a fost includerea, în rândul mesajelor de avertizare care trebuie difuzate, a recomandării „Pentru o bună sănătate orală, spălați-vă pe dinți de două ori pe zi!”

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)