ascultă articolul

Nu vreau să cad în păcatul multor monarhişti care idealizează până la idolatrie instituţia monarhiei sau care învăluie în mituri şi legende frumoase pe membrii familiilor regale. De altfel genul acesta de propagandă monarhistă se dovedeşte mai tot timpul contraproductiv. Practic mitologizând, nu faci decât să agravezi orice greşeală comisă de familia regală. Monarhiştii ştiu foarte bine cât de greu a fost să (îşi) explice gestul nu doar nedemn de statut princiar dar şi sub-uman al uneia din fiicele Regelui Mihai, ajunsă infractor penal prin Statele Unite...

De asta este bine să eliberăm Monarhia de asocierea cu diverse persoane ci să o înţelegem ca pe o instituţie ce poate oferi o mai bună funcţionare Statului în ansamblul său.
Cel mai bun argument pentru Monarhie este chiar Republica. Idealul preşedintelui republican este chiar monarhul. Uitaţi-vă la Constituţie- Republica trebuie să aibă un Preşedinte care să fie deasupra tuturor partidelor politice, arbitru cât mai neutru politic, personalitate suficient de puternică ca să fie un demn reprezentant peste hotare al Statului român şi în acelaşi timp suficient de moderat ca să se supună regulilor jocului parlamentar.
Însă acest ideal republican trebuie realizat cu politicieni formaţi şi erodaţi în partide politice, aleşi în urma unor campanii electorale şi alegeri costisitoare care crează inevitabil diverse datorii politice, morale şi financiare ale candidatului respectiv faţă de diverse grupuri de interese.

Preşedintele republican nu este ales pe viaţă, dar Constituţia îi cere să îşi suspende pentru 5-10 ani pasiunile, dorinţele, opţiunile politice. O va face? Sigur că nu. Pentru a fi reales el va trebui să îşi întreţină propria camarilă, să îşi ajute prin favorizare propriul partid şi în acelaşi timp va trebui să se gândească la viitorul său şi al copiilor săi după un mandat sau două de "pleaşcă" prezidenţială.

Să ne gândim apoi la Curtea Constituţională care, teoretic, ar trebui să fie acea instanţă supra-democratică, care în cazuri excepţionale, în care consensul democratic este insuficient, să aibă putere excepţională de decizie. Însă şi membrii Curţii Constituţionale sunt aleşi dintre oameni care au un trecut şi un viitor post-mandat. Mai mult, sunt aleşi de anumite grupuri de interese ce doresc să fie mulţumite de propria lor alegere.

Acum să ne gândim la Rege. Regele nu este ales ci născut pentru acest mandat. Prin simplul fapt că se naşte prinţ moştenitor, el este condiţionat să nu aibă nicio carieră politică, i se refuză drepturi civile- cum ar fi cel de a fi ales, beneficiază de o educaţie care este controlată de întreaga naţiune, supervizată de societatea civilă.
Cu cât este mai riguroasă disciplina unei familii domnitoare, cu atât există mai multe garanţii de calitate pentru monarhie. De aceea Casele Regale care au renunţat la legea salică, care au "democratizat" viaţa familiei domnitoare, care vor să fabrice prinţi şi regi după chipul şi asemănarea poporului şi nu după morga, "ighemoniconul" statutului lor regal, sunt tot mai puţin eficiente şi riscă să piardă şi ceea ce au, ce să mai vorbim de redobândirea a ceea ce au avut?
De asemenea să nu uităm că Monarhia zilelor noastre este o Monarhie parlamentară. Regele domneşte iar legislativul şi executivul emanat de acesta guvernează. Regele este Suveran- adică are putere de decizie în stările de excepţie, când jocul democratic are un blocaj şi îşi arată epuizarea şi este garanţia unui nucleu neutru al Statului, care nu va devia în funcţie de interesele unui partid sau altuia.

Fricile Regelui sunt mult mai puţine decât ale Preşedintelui. El nu trebuie să fie ales, nu trebuie să convingă ca să fie ales, nu este dependent de o camarilă (chiar dacă poate să apară o camarilă în jurul său) şi este mult mai puţin motivat decât un preşedinte ca să "sară pârleazul". El nu trebuie să se gândească să cumpere moşii şi case copiilor săi, să se gândească la viitorul acestora- aceştia au un viitor bine stabilit şi clar explicat constituţional şi prin legislaţia cu privire la statutul caselor regale.
De altfel esenţa bunei funcţionări a unui Stat (că e republică sau monarhie) stă în buna respectare a regulilor jocului. Or într-o monarhie avem în acelaşi timp o claritate a acestor reguli cât şi un actor (Regele) care este născut pentru a le juca. În republică, mai ales când e una românească, avem reguli schimbătoare şi neclare (căci doar legile neclare pot să ofere un "ce profit", nu? ) şi actori (preşedinţii) care sunt sărmanii prea strânşi cu uşa ca să mai aibă forţa de a le şi respecta.

P.S. O Casă Regală care modifică regulile jocului în funcţie de propriile sale interese dinastice şi ai cărei urmaşi nu par dispuşi să respecte cu fermitate, claritate şi demnitate propria condiţie şi propriul statut, riscă să devină un pericol pentru Monarhie. Dar chiar şi aşa, la o punere atentă în balanţă, Monarhia este de preferat Republicii.