Municipiul Suceava a rămas fără apă caldă și căldură

Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat al municipiului au rămas, marţi, fără apă caldă şi căldură, pe o perioadă nedeterminată, după ce producătorul de agent termic Bioenergy a sistat furnizarea, informează Agerpres. Primarul Ion Lungu a spus că situația s-a produs pentru efectuarea unui reglaj tehnic și că nu ştie când va fi reluată, în condiţiile în care există un blocaj financiar cauzat de neplata facturilor.
Populaţia are datorii de 21 de milioane de lei către firma ce transportă şi distribuie agentul termic, SC Termica SA, care la rândul său are datorii de 12,9 milioane de lei către firma care produce agentul termic, Bioenergy, firmă care nu şi-a achitat facturile către furnizorul de masă lemnoasă. De asemenea, deşi există încă masă lemnoasă pentru funcţionarea centralei de cogenerare, aceasta a fost pusă sub sechestru de furnizor pentru datorii de peste un milion de euro.
Potrivit primarului, municipalitatea mai are de achitat o factură de 1,5 milioane de lei pentru subvenţia la termoficare. Totodată, primarul a dispus verificări la asociaţiile de proprietari, în urma semnalelor pe care le-a primit potrivit cărora locatarii şi-au achitat facturile la termoficare, dar asociaţiile au făcut alte plăţi şi nu au direcţionat banii către SC Termica SA.
Lungu a afirmată că facturile medii pentru încălzire într-un an, pentru un apartament, sunt cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei.
Săptămâna trecută, Bioenergy a informat, printr-o scrisoare, societatea de distribuţie şi transport a agentului termic, SC Termica SA şi conducerea Primăriei că datoriile acumulate pentru serviciile prestate sunt de 12,903 milioane de lei, nefiind achitate facturile din luna decembrie 2013 şi că, dacă această situaţie nu se reglementează, va fi nevoit să sisteze furnizarea agentului termic.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)