NASA a suspendat contactele cu Rusia, exceptând programul privind Staţia Spaţială Internaţională

Miercuri, NASA a anunţat că a suspendat toate contactele cu Rusia, cu excepţia colaborării în programul privind Staţia Spaţială Internaţională (ISS), conform Mediafax.
"Ţinând cont de încălcarea de către Rusia a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, NASA a suspendat majoritatea angajamentelor cu Federaţia Rusă", a declarat agenţia spaţială americană într-un comunicat.
NASA şi agenţia spaţială rusă Roscosmos "vor continua totuşi să lucreze împreună pentru securitatea şi continuitatea operaţiunilor Staţiei Spaţiale Internaţionale", a adăugat agenţia americană, confirmând astfel informaţii apărute iniţial pe site-ul de ştiri The Verge, care anunţau că agenţia americană spaţială va suspenda toate contactele cu Rusia, cu excepţia celui privind ISS.
Conform The Verge, NASA a stopat călătoriile membrilor săi în Rusia, dar şi găzduirea unor membri ai Roscosmos şi a mai decretat întreruperea contactelor prin e-mail, teleconferinţe sau videoconferinţe, aceste măsuri neaplicându-se însă "activităţilor operaţionale privind Staţia Spaţială Internaţională" sau întâlnirilor multilaterale organizate în afara Rusiei şi la care ruşii ar putea participa.
Pe 27 martie, directorul NASA, Charles Bolden, a reiterat, în faţa Congresului, încrederea sa în parteneriatul spaţial cu Rusia, având în vedere că Statele Unite depind de capsulele ruseşti Soyuz pentru a-şi transporta astronauţii la Staţia Spaţială Internaţională.
Roscosmos cere agenţiei spaţiale americane 70,7 milioane de dolari pentru un loc la bordul capsulei Soyuz şi pentru antrenarea astronauţilor americani în Oraşul Stelelor, în apropiere de Moscova, în vederea trimiterii la ISS.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)