NEGOCIERI ISTORICE la Havana între SUA și Cuba. Primul oficial american a pășit pe pâmânt cubanez, după 35 de ani

Subsecretarul de Stat Roberta Jacobson, aflată în fruntea unei delegații americane, primul oficial american de rang înalt care vizitează Cuba în ultimii 35 de ani, a sosit miercuri la Havana. Delegațiile celor două state au demarat discuții istorice pe tema normalizării relațiilor diplomatice dintre Havana și Washington, după mai bine de 50 de ani. Normalizare care va consta in primul rând în eliminarea totală a embargoului economic impus Cubei și ștergerea statului latino-american de pe lista țărilor care sprijină terorismul.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Mâna dreaptă a secretarului de Stat John Kerry pentru America Latină, Jacobson, va reprezenta SUA la negocierile cu privire la restabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări, anunţată la jumătatea lui decembrie, după mai bine de o jumătate de secol de disensiuni, potrivit The Telegraph.
Delegaţiile cubaneză şi americană au început negocierile, printr-o reuniune pe tema migraţiei. Cele două părți vor aborda obiective pe termen lung. Cel mai probabil, Havana va încerca să convingă SUA să elimine embargoul economic impus Cubei, precum și ștergerea insulei de pe lista țărilor care susțin terorismul. Americanii vor insista pe tema chestiunii respectării drepturilor omului în Cuba.
Tema imigrației râmâne cea mai sensibilă. Conform presei americane, Cuba va cere modificarea legislației americane care prevede ca toți cubanezii care ajung pe teritoriul american să fie primiți ca refugiați. O dispoziție excepțională, care, consideră Havana, favorizează traficul de ființe umane și traversările periculoase ale imigranților spre Florida.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)