ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


UEFA a repartizat România în urna a treia valorică la tragerea la sorți a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016, care va avea loc în data de 23 februarie, la Nisa. Euro 2016 va avea loc în Franța, în intervalul 10 iunie - 10 iulie 2016, iar tragerea la sorți a grupelor turneului final va avea loc în 12 decembrie 2015.

Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica la turneul final, la fel şi formaţia cel mai bine clasată pe locul trei, luând în considerare meciurile cu reprezentativele de pe locurile 1, 2, 4 şi 5 din grupele respective. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susţine meciuri de baraj în noiembrie 2015 pentru cele patru locuri rămase.

URNELE VALORICE:

Urna 1: Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Grecia, Rusia, Bosnia-Herţegovina
Urna 2: Ucraina, Croaţia, Suedia, Danemarca, Elveţia, Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda
Urna 3: Serbia, Turcia, Slovenia, Israel, Norvegia, Slovacia, România, Austria, Polonia
Urna 4: Muntenegru, Armenia, Scoţia, Finlanda, Letonia, Ţara Galilor, Bulgaria, Estonia, Belarus
Urna 5: Islanda, Irlanda de Nord, Albania, Lituania, Moldova, Macedonia, Azerbaidjan, Georgia, Cipru
Urna 6: Luxemburg, Kazahstan, Liechtenstein, Insulele Feroe, Malta, Andorra, San Marino, Gibraltar

Din considerente de televizare, Anglia, Germania, Italia, Spania şi Olanda vor trebui să facă parte din grupe de câte şase echipe, iar, din considerente politice, Spania nu va putea evolua în aceeaşi grupă cu Gibraltar, iar Armenia cu Azerbaidjan.