ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Naţionala de polo pe apă a României s-a impus sâmbătă fără probleme în faţa Marii Britanii, scor 18-7 (3-2, 4-2, 6-2, 5-1), în Bazinul Steaua din Bucureşti, în prima manşă a barajului pentru Campionatul European de anul acesta, de la Budapesta, prin golurile reuşite de Nicolae Diaconu (6 goluri), Daniel Teohari (3), Cosmin Radu şi Alex Matei (câte 2), Tiberiu Negrean, Andrei Creţu, Alex Ghiban, Andrei Buşilă şi Ramiro Georgescu (1).

Tricolorii au avut parte de un prim sfert mult mai disputat decât se anticipa contra echipei pregătite de românul Andrei Iosep,  dar elevii sârbului Dejan Stanojevic şi-au impus apoi jocul fără probleme, astfel că returul de la Sunderland, din 1 martie, este doar o simplă formalitate.

Pentru oaspeţi au înscris Joe O'Regan (3 goluri), Jack Waller şi Ciaran James (câte 2).