"Ne dorim ca oamenii de valoare să înţeleagă şi să simtă că nu sunt singuri"

Eleva de 16 ani Alexandra Marcu din Deva, care a escaladat patru dintre cei mai importanţi vulcani ai lumii, a fost recompensată cu o diplomă, sâmbătă, de o asociaţie neguvernamentală, în cadrul campaniei "Premianţii fără premii", dedicată evidenţierii acelor oameni care contribuie la evoluţia societăţii civile.
Evenimentul a avut loc în faţa statuii regelui Decebal, din municipiul Deva, organizatorii menţionând că ideea campaniei are la bază dorinţa de a scoate în evidenţă personalităţi din toate categoriile vieţii sociale, care au înregistrat rezultate merituoase în ceea ce fac, dar sunt prea modeşti pentru a se mândri cu ele.
Elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional "Decebal", din Deva, alpinista Alexandra Marcu a reuşit să cucerească patru dintre cei mai importanţi vulcani din lume, Kilimanjaro (Tanzania), Pico de Orizaba (Mexic), Elbrus (Europa) şi Damavand (Asia). În luna noiembrie, Alexandra va pleca împreună cu tatăl său în Papua Noua Guinee, pentru a escalada muntele Giluwe, cel mai înalt vulcan din zona Australia-Oceania.

"Ne dorim ca oamenii de valoare, ca oamenii care muncesc pentru România şi au făcut ceva pentru această ţară, să înţeleagă şi să simtă că nu sunt singuri. Că oamenii buni, care aleg să stea departe de lumina reflectorului, de camerele de filmat sau de aparatele de fotografiat, nu sunt nişte necunoscuţi, ci sunt recunoscuţi şi apreciaţi, şi că le mulţumim pentru ceea ce fac", a declarat Dan Terteci, iniţiatorul campaniei "Premianţii fără premii", din partea Asociaţiei Grupul Voluntar de Sprijin al Arboretumului Simeria (GVSAS).
Elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional "Decebal", din Deva, alpinista Alexandra Marcu a reuşit să cucerească patru dintre cei mai importanţi vulcani din lume, Kilimanjaro (Tanzania), Pico de Orizaba (Mexic), Elbrus (Europa) şi Damavand (Asia). În luna noiembrie, Alexandra va pleca împreună cu tatăl său în Papua Noua Guinee, pentru a escalada muntele Giluwe, cel mai înalt vulcan din zona Australia-Oceania.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)